Robert Negoiţă (PSD) susţine că şi-a donat leafa de parlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Negoiţă va părăsi Parlamentul pentru fi primar la sectorul 3
Robert Negoiţă va părăsi Parlamentul pentru fi primar la sectorul 3

Deputatul PSD Robert Negoiţă a declarat, astăzi, că şi-a donat salariul pe un an de zile, menţionând că face public acest gest "pentru a stopa intoxicarea actualei puteri din jurul grevei parlamentare a USL".

"De când mi-am început mandatul de deputat în Parlamenul României nu mi-am ridicat niciodată indemnizaţia de parlamentar pentru a o cheltui. Am strâns banii şi i-am donat celor aflaţi într-o situaţie delicată, celor care m-au contactat şi mi-au prezentat diverse cazuri sociale", a punctat deputatul PSD.

Negoiţă a susţinut că, a făcut public gestul său pentru a susţine greva parlamentară iniţiată de USL.

"Nu aş fi făcut niciodată public aceste gesturi dacă nu ar fi fost toată această intoxicare pe care PDL-ul încearcă în ultimele zile să o producă, compromiţând protestul nostru parlamentar şi canalizând discuţia în jurul banilor. Astfel, le demonstrez şi lor şi opiniei publice că banii pe care eu i-am ridicat de la Parlamentul României îi folosesc în scopuri umanitare", a subliniat Negoiţă.

Astfel, social-democratul a donat 50.000 de lei, suma reprezentând salariul încasat de la Parlamentul Romaniei într-un an de zile, Asociaţiei pentru Dezvoltarea şi Calitatea Vieţii.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite