Premierul Ponta a cerut DNA publicarea convorbirilor telefonice care i-au fost interceptate
0Premierul Victor Ponta a anunţat că solicită oficial Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să publice imediat convorbirile telefonice care i-au fost interceptate, spunând că, dacă discuţiile nu sunt prezentate public, înseamnă că această instituţie a intrat în bătălia politică.
El a arătat, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că este normal ca un prim-ministru, „ca orice român", să fie interceptat în discuţiile telefonice şi a spus că speră ca, dacă se poate, să nu fie totuşi prezentate public discuţiile cu soţia sa.
„În fiecare zi vom avea un nou atac politic, o nouã dezinformare. Am văzut astăzi că vorbesc la telefon să pun şefi pe nu ştiu unde. Bine, nu este în competenţa mea, dar asta chiar nu interesează pe nimeni, motiv pentru care vreau să vă anunţ că o să solicit Direcţiei Naţionale Anticorupţie să publice imediat orice convorbire telefonică a mea pe care au interceptat-o, că dacă nu o publică şi o dau doar pe surse la prietenii din presă, înseamnă că intră în bătălia politică şi eu nu cred că cineva îşi doreşte acest lucru. Sper să dea rapid orice convorbire a mea. Sigur, sunt prim-ministru, este normal să fiu interceptat, în definitiv sunt un român şi orice român trebuie să fie interceptat, dar eu mai mult decât atât, ca să fie un stat democratic, să nu fim acuzaţi că nu suntem o democraţie. Eu fiind şi prim-ministru şi având de gestionat treburile ţării, într-o perioadă de campanie şi de bătălie politică până pe 29 iulie, este normal să cer DNA să publice ce am vorbit la telefon. Dacă se poate să nu publice ce am vorbit cu soţia, le voi fi recunoscător", a spus Ponta.
Consiliul Superior al Magistraturii anunţă că a încuviinţat, marţi, la solicitarea DNA, percheziţionarea biroului folosit de procurorul George Bălan, membru al CSM, şi a biroului şi locuinţei procurorului Marcel Sâmpetru, detaşat la CSM, ambii având calitatea de învinuiţi.