Nepotul lui Zelea Codreanu vrea sa reinvie Legiunea
0Aproape 50 de persoane, cele mai multe in varsta, au umplut marti, 24 iunie, aula Muzeului de istorie al municipiului Bucuresti pentru a marca implinirea a 76 de ani de cand Corneliu Zelea Codreanu si
Aproape 50 de persoane, cele mai multe in varsta, au umplut marti, 24 iunie, aula Muzeului de istorie al municipiului Bucuresti pentru a marca implinirea a 76 de ani de cand Corneliu Zelea Codreanu si alti 4 camarazi au fondat Legiunea "Arhanghelul Mihail". Nepotul Capitanului, Florea Zelea Codreanu, a dialogat cu sala, afirmand ca, daca astazi miscarea legionara este o replica palida a ceea ce a fost in perioada interbelica (in 1937 avea 450.000 de membri), faptul se datoreaza fricii care a continuat sa stapaneasca sufletele fostilor adepti ai Garzii. De asemenea, divizarea in mai multe grupari si neinfranatele orgolii personale au oprit dezvoltarea miscarii. Nepotul "Capitanului" a sustinut ca atitudinea PSD fata de miscarea legionara este una normala, adaugand ca si aceasta din urma raspunde "iubirii" guvernantilor cu aceeasi moneda. Legiunea "Arhanghelul Mihail" s-a nascut ca o reactie la ofensiva bolsevismului si nu poate avea o alta conduita fata de PSD, calificat drept un partid al fostilor comunisti si securisti ori al odraslelor acestora. Florea Zelea Codreanu a declarat ca guvernarea din 1996-2000 a pornit ca o mare speranta, dar a sfarsit prin a fi o mare dezamagire, promisiunile sale electorale fiind la scurta vreme uitate. Or, legionarii trebuie sa atraga tineretul, aceasta fiind unica sansa pentru ca miscarea sa redevina ceea ce a fost sub fraiele "Capitanului".