Geoană, despre proiectul de buget pe 2011: "Este mult prea optimist"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că proiectul de buget întocmit de guvern nu ţine cont de realităţile economice ale României, fiind mai degrabă o dovadă de optimism a actualei guvernări.

"Există o serie de semne de întrebare. Ceea ce Consiliul Fiscal a criticat este lipsa de transparenţă şi de predictibilitate a bugetului. O altă problemă este şi absenţa unor priorităţi de investiţii. În România sunt deschise 44.000 de lucrări de investiţii şi este clar că nu există bani pentru toate", a declarat Mircea Geoană.

Preşedintele Senatului a subliniat că în buget sunt trecute sumele de bani alocate confinanţării proiectelor realizate cu fonduri europene, însă nu există şi o prognoză privind absorţia a banilor veniţi de la Bruxelles anul viitor.

"De asemenea, nu am reuşit să aflăm care este prognoza pentru absorbţia de fonduri europene, un element vital pentru redresarea noastră economică. Proiectul este mult prea optimist pentru realităţile economice ale României. Sunt destul de dezamăgit, această criză pare să treacă peste noi fără a se remarca o îmbunătăţire a modalităţii de realizare a bugetului", a adăugat acesta.

Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputatilor au decis ca Bugetul de stat şi Bugetul asigurărilor sociale să intre în dezbaterea plenului Parlamentului pe 20 decembrie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite