Geoană şi Mitrea au găsit scuze pentru gafele lui Băsescu
0SIE au fost Mircea Geoană şi Miron Mitrea.Potrivit stenogramei şedinţei celor două birouri, Geoană a fost singurul parlamentar din Opoziţie care a apreciat că "din punct de vedere fizic, cei
SIE au fost Mircea Geoană şi Miron Mitrea.
Potrivit stenogramei şedinţei celor două birouri, Geoană a fost singurul parlamentar din Opoziţie care a apreciat că "din punct de vedere fizic, cei doi sunt demisionari". El a spus că Radu Timofte şi Gheorghe Fulga ar trebui să aibă "suficientă demnitate ca să nu intre într-un joc, în care să spună: sunt la comandă, nu sunt la comandă". Afirmaţiile preşedintelui PSD care l-a criticat totuşi pe Băsescu pentru faptul că ar încerca să şantajeze parlamentul au fost atât de diferite de cele ale celorlalţi reprezentanţi ai Opoziţiei, încât imediat după această intervenţie, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a cerut publicarea stenogramei şedinţei. Vadim Tudor a susţinut că ar fi o dovadă de transparenţă. şi secretarul general al PSD, Miron Mitrea, a părut să nutrească înţelegere faţă de juriştii de la Palatul Cotroceni, spunând că aceştia au greşit întrucât au acţionat sub presiune. "Deci, putem cădea de acord că această scrisoare, fiind greşită din punct vedere stilistic - juriştii care s-au ocupat de ea nu au fost atenţi datorită presiunii din momentul respectiv - şi s-o retrimitem la preşedinte, s-o formuleze în conformitate cu legea, ceea ce sunt convins că domnia sa o va face, sau să considerăm că, de fapt, ea îmbracă forma pe care eu am spus-o mai devreme, şi să convocăm cele două Camere, undeva, la sfârşitul lunii august şi să punem în discuţie eliberarea din funcţie a domnului Radu Timofte şi acceptarea demisiei domnului Gheorghe Fulga", a explicat Mitrea. Intervenţia sa a provocat o replică promptă a colegului său de partid, Doru Ioan Tărăcilă: "Ascultându-l pe colegul meu de partid, domnul deputat Miron Mitrea, aveam sentimentul că sunt la o şedinţă la Cotroceni (...) Nu înţeleg de ce eu, ca parlamentar, să caut scuze preşedintelui." Mitrea şi Geoană au votat însă alături de PNL, PC, UDMR şi PRM ca Fulga şi Timofte să rămână în funcţie până când plenul parlamentului va vota eliberarea din funcţie a celor doi.
Criticile cele mai dure la adresa preşedintelui Traian Băsescu au venit din partea reprezentanţilor Coaliţiei majoritare. Primul care, în şedinţa celor două birouri permanente, a spus că Băsescu ar putea fi suspendat a fost deputatul UDMR Marton Arpad. "S-ar putea cineva să creadă că este un abuz, că este o încălcare a Constituţiei, care ar putea duce la demiterea preşedintelui, dar pentru aceasta este nevoie de semnătura a cel puţin unei treimi din cele două Camere", a spus parlamentarul UDMR, referindu-se la faptul că şeful statului a condiţionat înaintarea propunerilor de numire a şefilor celor două servicii secrete de adoptarea legilor siguranţei. Deputatul PNL Crin Antonescu a spus că preşedintele României şi-a "excedat atribuţiile". "Pe logica asta, iertaţi-mă, înseamnă că desfiinţăm serviciile cu totul până când avem un nou cadru legislativ. Or, cred că aşa ceva nu poate susţine nimeni. Sau dacă, totuşi, domnul preşedinte Băsescu susţine aşa ceva, atunci îi trebuie altă ţară şi altă Constituţie", a apreciat Antonescu, în râsetele colegilor.