Dan Diaconescu, pe locul trei în topul încrederii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, are cel mai mare procent de aprecieri pozitive - 25,6% , potrivit unui sondaj realizat de IMAS pentru ziarul "Adevărul" în perioada 8-19 aprilie 2011.

De altfel, podiumul sondajului de opinie este dominat de politicieni din afara arcului guvernamental. Liderul PSD, Victor Ponta, este al doilea clasat, cu 23,2%, în timp ce Dan Diaconescu are o cotă de 16%, iar preşedintele Senatului, Mircea Geoană, are 12,3% . Liderul PRM, Corneliu Vadim  Tudor, este cotat  cu 11,4% şi a reuşit să îl depăşească pe şeful statului, Traian Băsescu, cotat cu doar 10,8%.

Premierul Emil Boc are doar 8,6% aprecieri pozitive, dar nu mai este ultimul clasat ca în alte sondaje de opinie. În urma sa se află acum atât liderul UDMR, Marko Bela, cu 2,7% cât şi euroaparlamentarul Adrian Severin, cotat cu 1,9%. UDMR a presat de multe ori PDL să îi aprobe anumite acte normative în schimbul rămânerii la guvernare. Pe de altă parte, Severin a fost acuzat, recent, de un ziar britanic, că ar fi acceptat să primească bani pentru a face lobby pentru un proiect de lege în Parlamentul European.

Biserica îşi păstrează primul loc în topul instituţiilor cu 82,3% aprecieri pozitive, în timp ce Armata are 66,1%. Sunt, de altfel, singurele instituţii care au o cotă de încredere de peste 50%.  Mass-media este apreciată pozitiv de 46% din respondenţi, iar Poliţia de 36,8%. Sondajul relevă o anumit neîncredere a românilor în sindicate, care au un procent de încredere de doar 17,5%. În ultima perioadă au apărut acuzaţii de corupţie la adresa unor lideri sindicali.  Ultimele locuri sunt deţinute de Preşedinţie - 14%, Parlament - 9,7% şi de Guvern - cu 9,3%. De remarcat că încrederea în instituţia prezidenţială este cu patru procente mai mare decât încrederea în deţinătorul funcţiei actuale, Traian Băsescu.

Rezultatele slabe ale politicienilor şi instituţiilor care reprezintă Puterea se explică prin nemulţumirea românilor faţă de nivelul de trai. Potrivit sondajului, 36% din români sunt „foarte nemlţumiţi" de nivelul de trai, 33,7% se declară "nu prea mulţumiţi", 17,3 au o atitudine neutră şi doar 11,6% sunt mulţumiţi. De altfel, 40,7% din cei intervievaţi caracterizează situaţia economică drept „ceva mai proastă" faţă de acum un an. O parte consistentă a respondenţilor - 30,8 % - susţin că starea economiei ar fi "mult mai proastă", 23,3% spun că este la fel, 4,7% afirmă că este "ceva mai bună" şi  doar 0,4% susţin că este "mult mai bună".

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite