Ciuvica, chemat la ordine la CNSAS
0Presedintele CNSAS, Gheorghe Onisoru, a declarat, ieri, ca Mugur Ciuvica va fi audiat de CNSAS in legatura cu afirmatiile facute despre Basescu. Onisoru spune ca Basescu a fost verificat de mai multe
Presedintele CNSAS, Gheorghe Onisoru, a declarat, ieri, ca Mugur Ciuvica va fi audiat de CNSAS in legatura cu afirmatiile facute despre Basescu. Onisoru spune ca Basescu a fost verificat de mai multe ori de Colegiu si a rezultat ca nu a facut politie politica. "Ultima data am cerut de la SRI informatii despre Basescu in 2001 si nu am gasit nimic. Daca acum Ciuvica aduce probe suplimentare pentru afirmatiile sale vom cere o reverificare", a mai spus Onisoru. El considera ca documentele prezentate de Ciuvica in conferinta de presa sunt deocamdata insuficiente pentru a-l acuza pe Basescu de colaborare cu Securitatea. Intr-o conferinta de presa, Ciuvica a prezentat Registrul cu membrii PCR din judetul Constanta care au fost informatorii Securitatii. In document se regaseste si numele lui Traian Basescu, pe atunci ofiter II la Intreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (IEFM) Constanta. Intr-o alta conferinta de presa, Basescu a raspuns liderilor AP: "Pe vremea cand ei dadeau limbi puterii, eu conduceam cele mai mari nave". La o zi dupa ce a fost acuzat, Basescu a depus plangere penala impotriva lui Ciuvica. Acesta din urma nu s-a lasat nici el mai prejos si l-a dat in judecata pe Basescu, acuzandu-l de calomnie si pretinzand despagubiri in valoare de jumatate de miliard.