Cezar Preda: Toţi cei din PSD care intră în contact cu legea sunt cardiaci pe loc şi trebuie trataţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, marţi, referindu-se la „telenovela Năstase" că „toţi PSD-iştii care intră în contact cu legea sunt cardiaci pe loc şi ei trebuie trataţi rapid şi eventual operaţi".

Preda a spus, într-o conferinţă de presă, că referendumul a fost declanşat de două elemente determinante, şi anume „telenovela Năstase" şi plagiatul lui Victor Ponta.

Cezar Preda a arătat că în privinţa „telenovelei Năstase" au ieşit la iveală fapte reale, şi anume că Adrian Năstase nu a avut decât răni superficiale care nu necesitau internarea într-un spital civil, ci puteau fi tratate în spitalul penitenciarului.

Potrivit lui Cezar Preda, PDL „aşteaptă reacţia" lui Victor Ponta şi a ministrului de Interne, Ioan Rus, după ce aceştia doi au spus că Adrian Năstase era într-o stare foarte gravă.

„Aşteptăm reacţia domnului Ponta, domnului Rus asupra afirmaţiilor pe care aceste două persoane publice le-au făcut în acea seară, când domnul Ponta spunea că e foarte grav, iar domnul Rus la fel. Şi până la urmă a oprit aplicarea legii, mandatului de executare pe considerendul că este o stare foarte gravă. De fapt, era o repetiţie la indigo a cazului Nicolescu care atunci când a făcut cunoştinţă cu legea a devenit cardiac şi a şi fost operat pe inimă. Din punctul nostru de vedere, toţi PSD-iştii care intră în contact cu legea sunt cardiaci pe loc şi ei trebuie trataţi rapid şi eventual operaţi", a precizat Cezar Preda.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite