Barroso: UE poate activa clauza pe agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europeane a administrat, ieri, alte două avertismente României. Barroso a declarat, după întâlnirea cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, că instituţia pe care o

Preşedintele Comisiei Europeane a administrat, ieri, alte două avertismente României. Barroso a declarat, după întâlnirea cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, că instituţia pe care o conduce ar putea activa clauza de salvgardare pe agricultură, precizând că auditul CE din vară a arătat deficienţe în privinţa operaţiunii de identificare a parcelelor.

"În ceea ce priveşte agricultura, dacă vom constata că progresele sunt insuficiente, s-ar putea să activăm clauza de salvgardare şi nu am vrea să facem acest lucu, aşa că lucrăm cu autorităţile române pentru a îmbunătăţi situaţia în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor alocate pentru agricultură", a spus oficialul european.

El a atenţionat autorităţile de la Bucureşti şi cu privire la continuarea monitorizării procesului de reformă derulat de România în sectorul judiciar, următorul raport al CE, prevăzut pentru 2008, urmând să se concentreze asupra corupţiei la nivel înalt.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite