Regele Mihai i-a frânt în tinerețe inima unei actrițe italiene
0În data de 18 aprilie 1948, jurnalul France Dimanche relata despre povestea de dragoste dintre Regele Mihai al României şi actriţa italiană, celebră în epocă, Mariella Lotti, anunță Realitatea.
Regele Mihai a cunoscut-o pe Mariella Lotti în 1939, când ambii aveau 18 ani. Actrița se afla în România pentru a da o primă reprezentaţie de gală la teatrul regal din Bucureşti.
“Odată încheiate reprezentaţiile trupei în România, Mariella nu s-a întors la Roma. S-a instalat într-un luxos hotel al Capitalei şi a locuit acolo timp de două luni. În fiecare dimineaţă, Mihai de România o lua cu maşina în lungi plimbări”, scria France Dimanche.
Războiul a întrerupt idila dintre Mihai de România şi Mariella, femeia fiind obligată să se întoarcă în Italia. De acolo i-a scris zilnic iubitului său, acesta răspunzându-i foarte rar și tratând-o cu răceală chiar și în vizitele pe care aceasta le făcea în România.
În 1948, Regele Mihai s-a logodit cu prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cu care avea să se căsătorească în luna iunie a aceluiaşi an.
Aflând acestea, actrița Mariella Lotti decide să se călugărească. Astfel, în aprilie 1948, France Dimanche a publicat un material cu titlul: “Abandonată de Mihai de România, actriţa Mariella Lotti se retrage la mănăstire”.
“Actriţa italiană Mariella Lotti se va călugări, în câteva zile, la mănăstirea Llarri, din dragoste pentru Mihai de România. După ce a aflat că Mihai de România urma să se însoare cu Ana de Bourbon- Parma, Mariella nu şi-a putut domina durerea. Prea multe amintiri recente îi copleşeau mintea”, scria publicația.
“Mariella şi-a anunţat atunci sora şi prietenii despre dorinţa sa de a se călugări. Avertizat imediat, Mihai de România i-a scris Mariellei pentru a o sfătui să nu ia nici o decizie iremediabilă în acest sens, iar ea a consimţit să aştepte, până la abdicarea lui Mihai. Rămasă luni de zile fără veşti de la el, ea tocmai semnase două contracte şi turna în Sicilia un film folcloric, atunci când a aflat, din ziare, despre logodna lui Mihai cu Ana de Bourbon-Parma. Şi-a reziliat cel de-al doilea contract şi a întreprins demersurile necesare pentru a intra la mănăstire. Maica stareţă tocmai a anunţat-o că a fost admisă”, dezvăluia jurnalul francez.