A început febra schimbării anvelopelor. Service-urile auto au lansat deja oferte şi promoţii pentru şoferi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducătorii auto au început, din luna octombrie, să calce pragurile vulcanizărilor şi service-urilor auto, chiar dacă drumurile nu sunt încă acoperite cu zăpadă sau polei.

Prima ploaie serioasă şi frigul de afară i-a speriat pe şoferi, care au făcut coadă la mecanici pentru înlocuirea anvelopele de vară cu cele de iarnă. Alţi au ales să-şi schimbe cauciucurile pentru a nu primi amendă, pentru a se simţi în siguranţă sau pentru a scăpa de cozile interminabile care se formează în vulcanizări sau în service-uri la prima ninsoare.

„Nu am mai aşteptat să ningă, pentru că plec la munte în două zile şi de aceea am ales să îmi echipez maşina cu anvelope pentru iarnă. Să mă simt în siguranţă‟, a spus Marian Ţurcan, un şofer aflat într-o vulcanizare.

64 de lei sau 240 de lei înlocuirea anvelopelor

Preţurile înlocuirii anvelopelor diferă în funcţie de serviciile pe care le doreşte şoferul. Astfel, un pachet complet, care include demontarea cauciucurilor de vară, montarea celor de iarnă şi echilibratul jantelor, clientul poate să plătească de la 64 de lei, în unele service-uri, la 240 de lei, în altele.

„Când a fost perioada de ploi, acum vreo două săptămâni, s-a umplut curtea de maşini aduse pentru înlocuirea anvelopelor. Avem o parcare în spate şi era plină. Am dat bonuri de ordine atunci, de la numărul unu la numărul 40. S-au speriat de ploaie şi de frig şi au crezut că o să se formeze polei‟, a explicat Cătălin Stanciu, director al unui service auto din Bucureşti.

Preţul cauciucurilor diferă în funcţie de producător, dimensiune şi calitatea materialului din care au fost concepute. De exemplu, un conducător auto al unei Dacia Logan va scoate din buzunar 265 de lei pentru cea mai ieftină anvelopă sau 353 de lei pentru cea mai scumpă. Însă, potrivit lui Cătălin Stanciu, cei care aleg să cumpere cauciucuri premium au inclus în preţ montarea lor pe maşină, iar cei care plătesc pentru cele mai ieftine au reducere 50% la acest serviciu.

Mai mult, persoanele care nu au unde să-şi depoziteze anvelopele de vară în timpul iernii şi care vor să le păstreze într-o stare bună au posibilitatea să le „cazeze‟ la hotelurile pentru cauciucuri. Astfel, pentru o depozitare pe şase luni a celor patru anvelope posesorul acestora trebuie să plătească 156 de lei. Alţi proprietari ai acestor hoteluri aleg să ceară clientului bani pe zi, mai exact un leu pe zi pentru patru cauciucuri.

„Avem clienţi şi vara şi iarna. Şoferii au înţeles că dacă îşi depozitează cauciucurile într-un astfel de hotel acestea nu se mai deteriorează‟, a precizat Cristian Dinu, şeful unui service care încadrează un hotel de anvelope.

Amendă de 4.000 de lei şi talon reţinut

Mulţi dintre şoferi şi-au echipat deja maşinile pentru iarnă, unul dintre motive fiind amenda pe care ar risca să o primească de la agenţii de circulaţie.

Conform Directivei Europene 92/23/CE din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor şi ale remorcilor acestora, anvelopele de iarnă se individualizează prin prezenţa simbolului M+S (sau a derivatelor M/S, M-S, M&S), alături de care mai pot apărea şi alte semne distinctive, precum un fulg de nea şi o creastă alpină.

O excepţie se face în cazul anvelopelor „All Season‟, care sunt permise în circulaţia iarna doar dacă au inscripţionate literele M şi S sau semenele distinctive.

Şoferi care refuză să îşi echipeze autoturismele cu anvelope corespunzătoare pentru circulaţia pe timpul iernii vor fi sancţionaţi de agenţii de circulaţie cu amendă de până la 4.000 de lei şi reţinerea certificatului de înmatriculare, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

La OUG nr. 195/2001 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, s-au adus unele modificări prin OG nr. 5/2011 astfel:

Articolul 102 alineatul 1, punct 28. - Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite