Reacţia autorităţilor în faţa zăpezii: Boc cere restricţii de circulaţie, poliţiştii sancţionează şoferii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a cerut prefecţilor să asigure sprijin logistic persoanelor blocate în trafic şi să impună restricţii de circulaţie, dacă situaţia meteorologică obligă la o astfel de măsură restrictivă.

Emil Boc a mai solicitat prefecţilor, într-o videoconferinţă organizată la Guvern, să asigure alimente de strictă necesitate şi apă potabilă, spaţii pentru persoane aflate temporar în dificultate şi asistenţă medicală de urgenţă, precum şi să colaboreze cu toate forţele de intervenţie, inclusiv din judeţele limitrofe.
„Dacă este nevoie, dispuneţi şi restricţii de circulaţie şi informaţi măcar concomitent oamenii, să ştie dacă mai urmează sau nu un traseu”, a spus Boc prefecţilor. Premierul a arătat totodată că şi primarii sunt obligaţi să dispună astfel de măsuri.


Alis Grasu: Traficul în  Capitală este foarte dificil


Numărul apelurilor la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov a crescut miercuri cu 4,23 % faţă de aceeaşi zi a săptămânii trecute, fiind înregistrate aproape 30 de fracturi şi entorse, precum şi 13 traumatisme, a declarat managerul SABI, dr. Alis Grasu.
“În intervalul marţi ora 20,00 - miercuri ora 16,00 au fost înregistrate 838 de solicitări, dintre care 458 urgenţe, aceasta reprezentând o creştere cu 4,23 la sută faţă de aceeaşi perioadă a săptămânii trecute. Din totalul urgenţelor, 20 au fost pentru căzuţi în stradă, 28 pentru fracturi şi entorse şi 13 pentru traumatisme”, a explicat medicul Alis Grasu.
Traficul în Capitală, mai ales pe străzile laterale, este foarte dificil, mai ales din cauza zăpezii şi a maşinilor parcate pe ambele sensuri", a adăugat managerul SABI.
“Se merge din ce în ce mai greu. Avem 50 de solicitări în aşteptare. Pe străzile laterale, ambulanţele circulă cu mare dificultate. Îi rugăm pe oameni să parcheze cu multă grijă astfel încât să nu blocheze sau să îngreuneze traficul”, a mai spus managerul SABI.


70 de copaci s-au prăbuşit sau au fost indepărtaţi, 30 de autoturisme au fost avariate


Aproximativ 70 de copaci care s-au prăbuşit sau care prezentau acest risc au fost îndepărtaţi de echipele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) în Capitală, până la ora 15:00, 30 de autoturisme fiind avariate, se arată într-un comunicat al ISU Bucureşti.
Echipele ISU Bucureşti au îndepărtat 67 de copaci căzuţi sau care prezentau risc de prăbuşire pe carosabil, autoturisme sau locuinţe.

“În urma căderii copacilor au fost avariate 30 de autoturisme, distruse conductoare pentru distribuţia energiei electrice aferente mijloacelor de transport în comun şi panouri publicitare”, se arată în comunicatul ISU Bucureşti. Potrivit sursei citate, nu au existat situaţii în care să se impună intervenţia pentru asistenţă medicală în urma căderilor de zăpadă.


Primarul Capitalei: “Asociaţiile de locatari şi agenţii comerciali să cureţe trotuarele de zăpadă”

Primarul general, Sorin Oprescu, a cerut, miercuri, în cadrul comandamentului de iarnă, ca operatorii de deszăpezire să continue intervenţiile atât pe arterele principale, cât şi pe cele secundare, iar asociaţiile de locatari şi agenţii comerciali să cureţe trotuarele de zăpadă.
“Avem utilajele, sunt în teren, şi, dacă este necesar, acestea vor fi suplimentate. Stocurile de material antiderapant sunt suficiente, iar în momentul acesta operatorii mi-au comunicat că acţionează şi pe arterele laterale. Am rugămintea către asociaţiile de locatari şi agenţii economici să degajeze zăpada de pe trotuare, conform obligaţiilor care le revin. Mi s-a comunicat că astăzi (n.r. miercuri), RADET-ul nu a înregistrat nicio avarie, semafoarele defecte au fost în mare parte remediate, iar mijloacele de transport, care au avut o serie de probleme, în special tramvaiele, acum circulă normal, în condiţii de iarnă”, a declarat primarul general.
Sorin Oprescu le-a cerut operatorilor să menţină toate utilajele de deszăpezire în teren (raportat 291 de utilaje şi 1.053 de muncitori) şi să colaboreze în continuare cu Poliţia Rutieră pentru a putea interveni şi în zonele aglomerate. Miercuri la ora 7.30 erau 680.000 de maşini în trafic.


Sancţiuni pentru şoferii care circulă fără anvelope de iarnă

Poliţiştii de la Brigada Rutieră au amendat, miercuri, zece şoferi care circulau fără anvelope de iarnă, în cazul a trei dintre ei fiind reţinute certificatele de înmatriculare, a declarat subinspectorul Andrei Codău.
Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Andrei Codău, a spus că cei zece şoferi, printre care şi cei trei cărora le-au fost reţinute certificatele de înmatriculare, au fost amendaţi cu sume cuprinse între 630 şi 1.400 de lei.


Acţiunea, la care au participat trei echipaje ale Poliţiei Rutiere, a avut loc pe strada Jiului, în jurul orei 14.00 şi a durat aproximativ o oră.
Potrivit lui Andrei Codău, astfel de acţiuni vor continua în perioada următoare, iar Poliţia Rutieră recomandă şoferilor să-şi echipeze autoturismele cu anvelope de iarnă, pentru că, în măsura în care circulă cu alt tip de anvelope pun în pericol siguranţa lor şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Cod portocaliu de ninsori şi viscol

Capitala şi 17 judeţe din estul şi sudul ţării sunt sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol până joi seara.
Codul portocaliu a fost emis pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa, Tulcea, Mehedinţi, Dolj, Olt şi sudul judeţului Argeş, unde va fi viscol, vântul va depăşi la rafală 80-90 de kilometri pe oră, determinând reducerea vizibilităţii sub 50 de metri şi troienirea zăpezii.

Şeful ANM: “Condiţia necesară să sperăm la un an agricol bun este îndeplinită”

Situaţia meteorologică actuală nu trebuie dramatizată, deoarece ninsorile din aceste zile îndeplinesc o condiţie necesară pentru ca România să aibă un an agricol bun, iar culturile din toamnă să nu fie compromise, consideră directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.
"Eu nu aş dramatiza, consider că este îndeplinită o condiţie necesară pentru anul agricol următor. Dacă aceste temperaturi veneau fără zăpadă, culturile din toamnă erau compromise. Sper ca joi să avem cel puţin 20 centimetri de zăpadă în zona de sud a ţării şi atunci condiţia necesară să sperăm la un an agricol bun este îndeplinită", a spus şeful ANM:
El a arătat că probleme determinate de condiţiile meteo mai pot fi înregistrate, începând cu noaptea de joi, doar în Dobrogea, dar fără intensificări mai ale vântului şi cantităţi de precipitaţii, şi că până în jurul datei de 8 februarie temperatura minimă va coborî spre minus 15-20 grade Celsius.



Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite