VIDEO Iran: Opozantul Moussavi, ameninţat cu exilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ayatollahul Khamenei i-a luat apărarea lui Ahmadinejad. Şeful religios suprem, Ali Khamenei, a exclus orice „fraudă“ în scrutin şi a avertizat opoziţia condusă de Mir Hossein Moussavi în legătură cu „extremismul“ care duce la violenţă.

Mai citeşte şi:
VIDEO Iran: zi de doliu pentru victimele revoltei
Ayatollahul Khamenei le cere iranienilor să recunoască realegerea lui Ahmadinejad
VIDEO Continuă protestele în Iran
VIDEO Iran: Lupta dintre ayatollahi face victime
VIDEO Teheran: Twitter, mai puternic decât CNN
VIDEO Bastoane şi voturi în Iran
Ahmadinejad: Cine îndrăzneşte să atace Iranul?!
Ahmadinejad recidivează: "Holocaustul, o mare înşelăciune

FP: „Revoluţie de catifea” în Iran?
FP: Oglinzile persane: teocraţie şi democraţie

Într-o predică lungă, în faţa a mii de persoane strânse la Universitatea din Teheran, printre care şi preşedintele Ahmadinejad, ayatollahul Khamenei, cea mai înaltă autoritate a Iranului, a cerut încheierea manifestaţiilor de protest şi a precizat că „alegerile au demonstrat încrederea poporului în regimul islamic“.

El a mai spus că „orice îndoială asupra rezultatului alegerilor trebuie examinată prin mijloace legale“, iar Consiliul Gardienilor Constituţiei va anunţa cel mai târziu duminică o decizie despre o eventuală renumărare parţială a voturilor.

Unitatea regimului islamic se clatină

Predica ghidului suprem era cu atât mai aşteptată, cu cât unitatea de faţadă faţă de regim părea să se clatine. Adunarea experţilor, care are 86 de demnitari religioşi, a salutat participarea-record de la scrutin, dar nu a spus nimic despre realegerea lui Ahmadinejad, la fel ca cel puţin cinci mari ayatollahi, care au cerut Consiliului Gardienilor să pronunţe un „verdict convingător“ asupra plângerilor privind neregulile semnalate în timpul scrutinului.

Presiuni psihologice

Liderul suprem al Iranului i-a cerut candidatului moderat la preşedinţie, Mir Hossein Mou­ssavi, să sprijine regimul.  În caz contrar, Moussavi ar putea fi forţat să părăsească ţara. Pe de altă parte, postul de radio Vocea Israelului a relatat că serviciile de securitate iraniene se folosesc de miliţii arabe pentru a reprima protestele partizanilor liderului opoziţiei.

image

Membru al forţelor de ordine rănit, ajutat de un manifestant

Martori oculari au relatat cotidianului panarab „A-Sharq al-Awsat“ că au văzut cum persoane în civil au primit instrucţiuni în limba persană, cu traducere în arabă, după care au început să-i atace pe demonstranţi.

Expertul israelian în probleme iraniene Menashe Amir a declarat că nu este vorba de membri Hezbollah, ci de membri ai minorităţilor din regiunile rurale care nu cunosc suficient de bine limba persană.

image
image

Forţa străzii este o eroare, vreau să i se pună capăt.

image



Ayatollahul Khamenei liderul religios suprem al Iranului

Jurnalul unui iranian din România
SMS-urile sperie mai tare decât gloanţele

Gloanţele n-au putut să oprească valul de proteste ce a continuat joi pentru a cincea zi consecutiv în Iran, dar curajul unor oameni care nu cer altceva decât dreptul lor constituţional la alegeri corecte le-a făcut pe autorităţi să nu reactiveze serviciul de SMS.

image

„Mincinosul e trădător şi trădătorul e fricos, iar fricosul blochează SMS-ul“ scrie pe afişul protestatarului

Terorizat de faptul că evenimentele pot lua o amploare şi mai mare, regimul lui Ahmadinejad a reacţionat prin măsuri primitive: blocarea mijloacelor de comunicare în masă şi recurgerea la forţă şi violenţă. Degeaba! Oamenii îşi menţin poziţia şi nu dau semne de slăbiciune.

„Revenim în fiecare zi, până ne luăm voturile înapoi“, a fost sloganul cel mai des auzit joi pe străzile Teheranului. Redescoperirea unui principiu, şi anume că un guvern trebuie să fie speriat de poporul lui şi nu oamenilor trebuie să le fie frică de guvernul lor, e prima mare victorie a noastră, a iranienilor, după 30 de ani.

A doua ar fi reconcilierea generaţiilor într-o societate unde peste 70 la sută din populaţie are sub 33 de ani. „Copiii războiului cu Irakul“, cum este denumită generaţia tânără, şi-au blamat mereu părinţii pentru greşelile din trecut, în timp ce „Veteranii revoluţiei islamice din ‘79“ au dat vina pe tineri pentru că nu schimbă ceva într-un prezent trist.

În ultima săptămână, aceste două generaţii s-au întâlnit pe străzi. Au mărşăluit împreună, şi-au cerut drepturile împreună, au murit împreună. Şi au descoperit ceva: numai împreună pot îndrepta greşelile din trecut şi să construiască un viitor mai bun.

Amir Kiarash

image


S-a născut la Teheran, în 1981, la un an după declanşarea războiului Iran – Irak. A venit în România, împreună cu familia, în 1992. În Bucureşti, a absolvit Liceul iranian şi apoi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Ca ziarist, a lucrat la „Gazeta Sporturilor”, „ProSport”, iar de la 1 iunie este editor la „Adevărul”.




Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite