Rezervaţia de la Breite, în custodia fundaţiei prinţului Charles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stejarii seculari au stat sub ameninţarea proiectului Dracula Park

de la Breite, unicat în Europa Centrală şi de Est, Fundaţiei "Mihai Eminescu Trust" şi Consiliului local Sighişoara. Convenţia a fost semnată la sediul Primăriei Sighişoara, de către şeful APM Mureş, Dănuţ ştefănescu, şi de către reprezentanţii Fundaţiei "Mihai Eminescu Trust", patronată de prinţul Charles al Marii Britanii, şi Consiliului local Sighişoara.
Păşunea Breite este o arie protejată, cele două instituţii care au preluat custodia asupra acesteia asumându-şi o serie de obligaţii. Acestea constau în întocmirea unui regulament în termen de 6 luni de la semnarea convenţiei şi a unui plan de management în cel mult un an. Din arealul natural protejat, din cele 120 de hectare de pajişte de pe platoul Breite, 70 sunt acoperite de o rezervaţie de stejari seculari. Rezervaţia de stejari seculari de pe păşunea Braite (Sighişoara) cuprinde specia Stejar peduncular (Quercus robur), cel mai bătrân arbore viabil, cu posibilitate de reconstrucţie ecologică. Arborii de la Breite, unici in Europa Centrală şi de Est, au vârste de 400-500 ani, diametre între 1 şi 1,8 metri şi înălţimea medie de 12 până la 20 metri. Academia Română a avizat favorabil documentaţia depusă pentru extinderea ariei protejate pe tot platoul Breite.

Ecologiştii au reuşit stoparea megaproiectului lui Agathon
La începutul anilor 2000, Dan Matei Agathon, fost ministru al turismului, a vrut să includă platoul Breite în megaproiectul Dracula Park. Construcţia parcului de distracţii presupunea sacrificarea stejarilor şi vandalizarea zonei protejate, cu urmări dezastruoase pentru viitorul rezervaţiei. Opoziţia organizaţiilor ecologiste, susţinute şi de Casa Regală a Marii Britanii, a dus la stoparea proiectului. Sighişoara se mai poate mândri şi cu Rezervaţia de stejar pufos, creată pentru ocrotirea speciei Quercus Pubescens (specie de stejar xerofită) caracteristică silvostepei, aflată la altitudinea de 500-600 metri pe versanţii însoriţi cu pantă mare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite