Reţea de traficanţi de droguri, anihilată la Iaşi
0Ofiţerii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Iaşi i-au reţinut pe membrii unei reţele de traficanţi de droguri. Magistraţii Tribunalului Iaşi au emis mandate de
Ofiţerii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Iaşi i-au reţinut pe membrii unei reţele de traficanţi de droguri.
Magistraţii Tribunalului Iaşi au emis mandate de arestare preventivă pe numele lui Iulian Robert, Sebastian Mihai, Ionuţ Stoica şi Daniel Popa pentru comiterea infracţiunilor de asociere la o grupare criminală, trafic de droguri şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. Reţeaua, cunoscută sub numele de "gaşca lui Mihai", livra cocaină şi haşiş în discotecile din municipiu.
Stupefiante trimise în ţară prin firme de turism
Potrivit anchetatorilor, traficanţii de droguri şi-au început activitatea în urmă cu un an. Stupefiantele erau trimise periodic din Spania în România, prin intermediul unor firme de turism, printr-o metodă foarte simplă: cea a coletelor. Acestea erau trimise pe numele lui Sebastian Mihai. În urmă cu două luni, reţeaua traficanţilor a intrat în atenţia autorităţilor. După mai multe săptămâni de filaj, poliţişti sub acoperire au ridicat, la sfârşitul săptămânii trecute, ultimul pachet trimis de persoana de legătură din Spania, după care a urmat reţinerea celor patru ieşeni. În momentul reţinerii, asupra acestora au fost găsite două grame de cocaină şi 300 de grame de haşiş. În urma percheziţiilor la domiciliile membrilor reţelei, poliţiştii au mai descoperit alte 300 de grame de haşiş. Ancheta Poliţiei Iaşi se va derula cu ajutorul colegilor de la Interpol pentru depistarea furnizorului de droguri din Spania.