Procesul lui Sechelariu trenează
0Nici în cea de a şasea şedinţă de judecată desfăşurată ieri, la jumătate de an de la debutul procesului intentat fostului primar al Bacălui, Dumitru Sechelariu, nu au început dezbaterile
Nici în cea de a şasea şedinţă de judecată desfăşurată ieri, la jumătate de an de la debutul procesului intentat fostului primar al Bacălui, Dumitru Sechelariu, nu au început dezbaterile pe fond. După circa zece minute de la începerea şedinţei, instanţa, având, spre surpriza generală a celor prezenţi, un alt preşedinte faţă de cele anterioare, a decis un nou termen de judecată, 14 martie, invocând "lipsa de procedură", dar şi pentru că la dosar nu era precizat clar care dintre martorii acuzării formulaseră şi pretenţii civile faţă de inculpaţi. Sechelariu este învinuit pentru asociere în vederea comiterii de infracţiuni, luare şi, respectiv, complicitate la luarea de mită în formă continuată, abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.