Poluarea fonică în oraş, de două ori peste limită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai importante surse de zgomot sunt motoarele şi claxoanele din trafic

Medicii îi sfătuiesc pe băcăuani să îşi protejeze urechile cu antifoane dacă nu vor să surzească.

Poluarea fonică în municipiul Bacău a atins cote alarmante în ultimele luni. Rezultatele măsurătorilor efectuate de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bacău au arătat că, în majoritatea zonelor din oraş, nivelul zgomotului depăşeşte cu 100% pragul admis de specialişti. Potrivit APM Bacău cele mai mari depăşiri ale nivelului de zgomot s-au înregistrat în parcuri, în pieţe, dar şi în zonele cu restaurante în aer liber.

„În parcuri ar trebui să existe un nivel maxim de zgomot de 45 decibeli (dB), iar noi am înregistrat depăşiri de 100%. De asemenea, valori mari sunt şi în trafic, dar şi în incintele industriale", a declarat Maria Ionoş, purtătorul de cuvânt al APM Bacău.

Cea mai importantă sursă de zgomot o constituie circulaţia rutieră, potrivit APM. Numărul tot mai mare de maşini, blocajele din trafic şi claxonatul în mod excesiv sunt, în opinia specialiştilor, cauzele principale de poluare fonică.

Băcăuanii care se declară sătui de zgomotul din oraş admit, în acelaşi timp, că îşi aduc contribuţia la depăşirea pragului fonic. „Recunosc că şi eu folosesc claxonul foarte mult dar aglomeraţia şi conduita rutieră a celorlalţi şoferi mă fac să-mi pierd cumpătul", ne-a spus Mihai Cotea, taximetrist.

Deşi băcăuanii resimt efectul zgomotului în exces, la nivelul municipiului nu s-au luat până acum măsuri pentru diminuarea efectelor negative asupra populaţiei.

Băcăuanii riscă să rămână fără auz

Medicii specialişti atrag totuşi atenţia că zgomotul poate provoca traume puternice acolo unde el se manifestă accentuat.

„Persoanele care lucrează în domenii unde zgomotul este agresiv sunt foarte expuse la riscul de a rămâne, în timp, fără auz. Recomandarea noastră este ca ele să-şi protejeze urechile cu antifoane, acestea scăzând riscul unor traume deosebite", a explicat dr. Mihaela Fânaru, medic orelist în cadrul Spitalului Judeţean Bacău.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite