Minculescu a fost îngrijit de români
0Dan Gălăţeanu este asistent medical la Regensburg de 11 ani. El a făcut parte din echipa care l-a operat pe Cristi Minculescu. Starea de sănătate a solistului Iris este din ce în ce mai bună, spun medicii germani de la clinica din Regensburg. Cristi a început şedinţele de fizioterapie.
În clinica din Regensburg în care a fost operat Cristi Minculescu lucrează şapte români. Dan Gălăţeanu (40 de ani) este unul dintre ei.
Când a auzit că solistul Iris, unul din cântăreţii săi preferaţi, este internat în clinica în care lucrează, a fost foarte surprins. „Am avut emoţii când am aflat că o să particip la operaţie“, îşi aminteşte Dan.
„Îl văd pe Cristi zi de zi, îi urez toate cele bune, îi ţin pumnii şi îi doresc să se facă bine cât mai repede“, spune Dan.
Nu este primul loc din Germania în care a lucrat Gălăţeanu, dar s-a îndrăgostit de oraşul Regensburg şi a rămas acolo. Şi-a început activitatea medicală în Cisnădie, locul în care s-a născut.
„Am lucrat şi în România, la Sibiu şi la Cisnădie, dar acolo am făcut chirurgie, într-o secţie mică“, povesteşte acesta. „Anestezie mi-am dorit să fac întotdeauna şi aici s-a potrivit“, explică el.
„În ţară, cu bani puţini aveam rezultate bune“
Nu poate compara condiţiile de muncă din ţară şi din Germania. „Nu este vorba de pregătirea medicilor, ci de materialele şi de banii care nu existau acolo. Aici sunt şi nimeni nu-şi face probleme“, comentează Gălăţeanu. Dar îşi aduce aminte cu drag de ţara în care s-a născut.
„În România mi-a plăcut că eram întreprinzători. Cu puţini bani şi cu puţine materiale aveam rezultate bune“, îşi aminteşte Dan. „Diferenţa este că aici avem la dispoziţie materialele necesare, cele mai bune, fără să mai fie nevoie să-ţi baţi capul cu improvizaţii, aşa cum făceam în România“, adaugă el.
Spune că a rămas în Germania pentru că l-au impresionat „profesionalismul şi exactitatea cu care lucrează nemţii“, adăugând că aceste două caracteristici nu sunt valabile numai în spitale.
Mulţi români la Regensburg
„Acum pot să zic că mă simt acasă aici“, spune Dan. Îi lipsesc prietenii din România, dar şi-a întemeiat o familie în Regensburg şi s-a stabilit în „căsuţa“ lui. „Soţia mea nu este româncă, dar a învăţat limba română de la mine. Vorbeşte bine, se descurcă“, povesteşte el, cu mândrie.
Îi ştie şi pe ceilalţi români care lucrează în clinica bavareză, dar spune că nu există o comunitate a lor. „Mă bucur de fiecare dată când cunosc pe cineva din România“, spune Gălăţeanu. Pentru că românii de la clinică lucrează în secţii diferite, nu se văd atât de des.
Arhitect român la administraţia clinicii
Johann Neuman, un arhitect originar din Cluj, a făcut parte din echipa care a proiectat unul dintre corpurile clinicii. Stabilit în Germania de peste 15 ani, acesta lucrează în prezent în departamentul de administraţie al spitalului.
„Când vrei să schimbi ceva în birou, îl suni pe Johann“, spune Cordula Heinrich de la biroul de presă al clinicii. „Avem o listă cu toţi românii care lucrează în spital. Se mai întâmplă să avem pacienţi români care nu vorbesc germană şi atunci îi chemăm“, povesteşte Cordula despre ajutorul pe care angajaţii români îl oferă oricând.
Am avut emoţii când am aflat că o să particip la operaţia lui Cristi Minculescu.
Dan Gălăţeanu
asistent medical
Clinica din Regensburg
Spitalul universitar din sudul oraşului Regensburg a fost construit în mai multe etape, fiind cel mai „tânăr“ complex medical-universitar din Germania. Construcţia a început în 1978, iar ultimul corp a fost adăugat în 2006. În prezent, clinica are o capacitate de peste 800 de paturi, 12 unităţi de dializă şi un personal format din aproximativ 3.500 de oameni.
Parterul clinicii este împânzit cu plante şi băncuţe de lemn, care dau un aspect atipic pentru un spital.
Holul clinicii din Regensburg Foto: Sînziana Boaru
CD Iris de la „Adevărul“
Campania „Adevărul strânge un milion de mesaje de suflet pentru Iris şi Cristi Minculescu“ continuă cu un CD ediţie specială: „Iris, legenda merge mai departe“. Mâine veţi putea achiziţiona CD-ul împreună cu ziarul, la preţul de 7,99 lei. Cele 15 piese de pe acest disc au fost alese special de membrii trupei pentru voi, fanii formaţiei.
Ediţie specială
Piesele de pe acest material au fost incluse în albumele „Iris Maxima“, „Cei ce vor fi“ şi „4Motion“. Discul „Cei ce vor fi“ a fost lansat în cadrul concertului aniversar „Iris – 30 de ani“.
Albumul „Iris Maxima“ a fost lansat în 2005. Albumul „4Motion“, de pe care veţi putea asculta piesele „Hei, tu“ şi „Vino cu mine“, a fost lansat în 2003.
„Adevărul“ strânge un milion de mesaje de suflet pentru Cristi Minculescu
Ziarul „Adevărul“ este alături de un mare artist în bătălia pentru viaţă. Ajută-ne să strângem peste un milion de mesaje de suflet! Toate mesajele voastre vor fi înmânate membrilor formaţiei şi familiei lui Cristi Minculescu.
Familie, fani şi prieteni - acum mai mult ca niciodată trebuie să fim alături de ei! Susţineţi campania şi fiţi alături de membrii formaţiei! În fiecare zi, în ziarele „Adevărul“ şi „Adevărul de Seară“ veţi găsi totul despre istoria Iris şi poveştile lor de viaţă.
Scrieţi-i lui Cristi!
Trimiteţi mesajele voastre
- pe www.adevarul.ro, www.click.ro
- pe adresa de e-mail iris@adevarul.ro
- aduceţi-le la sediul redacţiei centrale de la Bucureşti sau la redacţiile locale „Adevărul“ din Arad, Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Reşiţa, Sibiu, Slatina, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Timişoara;
- prin poştă, pe adresa redacţiei centrale „Adevărul“– strada Fabrica de Glucoză nr. 21, sector 2, Bucureşti, unde puteţi trimite scrisori.
Mesaje de suflet
Pentru unii dintre noi, Iris înseamnă mult mai mult decât o trupă rock. Muzica pe care o auzi de când te ştii, involuntar chiar, nu îţi mai iese niciodată din suflet, iar în timp o asimilezi în aşa fel încât simţi că face parte din tine. Când o auzi te simţi complet, te simţi tu. În viaţa mea, această bucurie de a mă simţi completă, a adus-o Iris, implicit Cristi, prin vocea lui angelică, inconfundabilă. Cristi, îţi mulţumesc că exişti! Noi, toţi fanii tăi, ne gândim la tine, te aşteptăm acasă şi îţi dorim multă sănătate.
Irina Sorescu
Îi mulţumesc cerului pentru Cristi Minculescu. Este un om genial! Nu cred că se vor mai naşte oameni ca el prea curând. Mă bucur că înfruntă viaţa şi timpul cu atâta încredere şi pasiune. Aştept cu nerăbdare să-l revăd la Târgovişte.
Maria-Claudia Neaga
Bună! Mă numesc Anca, am 19 ani şi sunt fan Cristi Minculescu, fan Iris. Deşi este o perioadă grea pentru sufletul formaţiei Iris, voi fi mereu alături de el, ca şi alte milioane de fani din România. Cristi nu este doar un solist în cea mai tare trupă românească de rock, este o părticică din fiecare. Ascult Iris de aproximativ 10 ani şi nu m-am săturat de muzica lor şi nu mă voi sătura niciodată. Cristi, operaţia va fi un succes, ai să vezi, pentru că Iris este o legendă vie. Eşti ca pasărea Phoenix, ca o floare de Iris.
Soţiei tale îi doresc numai sănătate şi putere, iar ţie, sănătate multă şi să te ajute Dumnezeu să treci cu brio (lucru, de altfel, normal). Iris nu va muri niciodată şi aşteptăm cât mai curând un nou concert în Cluj sau Turda. Sănătate multă să-ţi dea Dumnezeu şi putere să treci peste toate, să ne încânţi cu vocea, cu entuziasmul, cu tăria, cu energia, cu carisma ta, la fiecare concert. „O iubire albă fără de sfârşit/ Poartă visul nostru infinit/ O iubire albă, toată viaţa mea“... Cu multă dragoste, te aşteptăm să revii pe scenă.
Anca Arion
Domnule Cristi şi doamnă Rodica, îmi cer scuze că vă trimit acest mesaj de încurajare atât de târziu, dar cred că va fi primit la fel de bine ca şi alte mesaje de încurajare. Vă doresc multă sănătate. Dumnezeu să vă ajute ca Iris să ţină stindardul muzicii rock româneşti încă multă vreme de acum înainte. Cu stimă şi respect, un amator în ale muzicii, căruia îi place muzica pe care a creat-o şi o va crea de acum înainte domnul Cristi Minculescu şi ceilalţi colegi ai dânsului, Iris.
Marcel Baba
Nu am ascultat cu prea mult interes muzica formaţiei Iris, dar faptul că solistul Cristi Minculescu are probleme de sănătate m-a emoţionat foarte mult. L-am văzut de nenumărate ori la televizor şi am ascultat din când în când melodiile formaţiei. Mi-am dat seama că este un om simplu, fără aere de vedetă, căruia îi place muzica şi în special rock-ul. Îi doresc însănătoşire grabnică şi să poată continua ceea ce a început! Iris este o legendă şi legenda trebuie să meargă mai departe!
Daniel Milutin
Salutări, sunt Ioana din Târgu-Mureş şi mă număr printre milioanele de fani Iris... Aşa cum spune şi melodia: „E Iris Aeterna“, aşa trebuie să fiţi şi dumneavoastră, domnule Cristi Minculescu – etern... Sunteţi sursa noastră de rehidratare. Deci, domnule Minculescu, strângeţi din dinţi şi ţineţi capul sus! Încă mai vrem să gustăm din muzica voastră! Deşi veniţi destul de des la Târgu-Mureş, aştept cu nerăbdare să vă revăd pe scenă, să ne spuneţi: „Bună seara prieteni!“ şi să cutremuraţi scena când ridicaţi microfonul spre cer! Aşa cum v-am scris şi pe tabloul-cadou pe care vi l-am dăruit pe 1 Decembrie 2008, vă scriu şi acum: „Vă vom preţui mereu, ca pe o piesă de muzeu!“ Doamnei Minculescu îi mulţumesc că a fost un înger păzitor pentru Cristi şi i-a redat viaţa. Acum într-adevăr putem spune: „Iris, cei ce vor fi!“ Numai bine!
Ioana-Gabriela Pop