Mierea bihoreană stă pe rafturile străinilor
0Bihorul este pe locul patru pe ţară la consumul de miere. Apicultorii bihoreni sunt optimişti pentru anul acesta. Producţia de miere de salcâm este bună, cea de floarea-soarelui se anunţă la fel.
Prima recoltă de miere de anul acesta mulţumeşte pe toată lumea. Cei circa 700 de apicultori din judeţ au obţinut o producţie de 15 kilograme de miere de salcâm pe familie şi sunt peste 35.000 de familii de albine în Bihor, informează Vasile Nistor, contabilul-şef al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Bihor.
„La salcâm am avut o producţie foarte bună. La tei anul acesta nu va fi la fel de bună faţă de anul trecut. Am avut ploile acelea chiar în perioada de înflorire”, explică acesta. Apicultorii sunt foarte optimişti şi în ce priveşte mierea de floarea soarelui. „Acum a început sezonul la floarea soarelui. Sper că soiurile cultivate anul acesta sunt melifere, iar producţia va fi bună”, spune el.
Ne îndulcim cu miere
Bihorenii sunt atât producători, cât şi consumatori mari de miere. Mulţi ani media naţională la consumul de miere a fost de 100 de grame pe cap de locuitor pe an. În ultimii doi ani a ajuns la 400 de grame pe cap de locuitor pe an, după cum reiese din datele Apidava. Apicultorii îşi explică creşterea consumului prin numărul tot mai mare al persoanelor care caută produse naturiste.
Exportăm de miere
Bihorul este pe locul patru la nivel naţional din punct de vedere al consumului, după Vâlcea, Mureş şi Arad, cu 200-300 de grame în plus. „Mierea este puţin mai scumpă decât zahărul, dar este şi mai sănătoasă”, spune Nistor. El speră că numărul consumatorilor va creşte treptat, ajungând la nivelul statelor occidentale. În Germania se consumă două kilograme de miere pe an pe cap de locuitor.
Majoritatea producţiei de miere din Bihor merge la export. Aproape 70% din mierea bihoreană luptă pe rafturile din occident cu mierea din China, cel mai puternic concurent, dar şi cu mierea din alte ţări est-europene.
În ţară mierea se vinde prin magazinele de specialitate ale Asociaţiei Crescătorilor de Albine şi prin pieţe. Kilogramul de miere în piaţă este în jur de 30 de lei, depinde de sortiment şi de producător. Pe lângă miere au trecere la bihoreni specia-lităţile de miere cu cocktailuri de fructe sau de seminţe. Cei care au prins gustul şi cunosc efectele, cumpără des faguri de miere, propolis şi polen.
Beneficiile mierii
Mierea este recomandată atât pentru calităţile energizante, cât şi pentru conţinutul mare de vitamine şi minerale. Este o sursă bogată de vitamine B6 şi B1, precum şi de calciu, cupru şi fier. Cantitatea de calorii este mai scăzută faţă de zahăr, iar după consum glicemia creşte treptat şi nu suprasolicită pancreasul să producă insulină, aşa cum fac produsele pe bază de zahăr rafinat. În combinaţie cu laptele, mierea are efecte sedative foarte bune, mai ales după o zi stresantă de lucru. Toată lumea o recomandă pentru efectele sale în afecţiunile pulmonare, dar şi pentru că facilitează tranzitul intestinal.