MApN: S-au furat arme de la Ciorogârla
0MApN a informat noaptea trecută, printr-un comunicat de presă referitor la furtul de armament de la depozitul din Ciorogârla (Ilfov), că de la Unitatea militară nu a fost sustrasă niciun fel de muniţie, dar în urma inventarierii armamentului, s-a constatat sustragerea unui număr de arme.
Potrivit NewsIn, imediat după producerea evenimentului, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, a dispus măsuri de întărire a pazei şi securităţii la toate depozitele de armament şi muniţie din ţară, precum şi efectuarea de verificări amănunţite. În urma controalelor desfăşurate nu au fost raportate nereguli.
Ancheta la unitatea militară în cauză continuă şi este desfăşurată de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-au săvârşit faptele.
În acelaşi timp, la nivelul unităţii, ministrul Stănişoară a ordonat constituirea unei comisii de anchetă, condusă de comandantul unităţii, care va efectua o cercetare administrativă, se mai arată în comunicat.
Sigiliul unui depozit din Unitatea tehnică militară din Ciorogârla, judeţul Ilfov, a fost găsit rupt, miercuri dimineaţă, conform unor surse din Ministerul Apărării Naţionale. Cel puţin 51 de arme au dispărut din depozitul care aparţine Aviaţiei, au declarat ieri, pentru NewsIn, surse militare.