George Rădulescu: Doamne ajută!

Mâine la miezul nopţii vom încheia un an obositor şi trist. Trist pentru România şi pentru aceia care se mai simt ataşaţi de ţara lor - asta deşi unii încearcă ridiculizarea acestei trăiri şi evacuarea ei din registrul firescului, în numele unui modernism îndoielnic.

 Criza economică a scos la suprafaţă tot ce e mai rău în noi. Am arătat că suntem superficiali, lacomi şi iraţionali. Am demonstrat că nu pricepem rostul investiţiilor, al reducerii cheltuielilor bugetare şi al deparazitării administraţiei publice de căpuşele politice, nici măcar atunci când ne ajunge cuţitul la os. Pe scurt, am ratat încă un bun prilej de a ne reforma statul şi de a ne aşeza în rândul lumii civilizate. Lume civilizată care încă se uită la noi cu un amestec de nedumerire şi dispreţ, întrebându-se ce-o fi fost în capul liderilor ei în momentul în care au semnat tratatul nostru de aderare la UE.

Folosesc persoana întâi plural – noi, românii – pentru că, orice s-ar spune, întreaga societate poartă răspunderea pentru ce se întâmplă acum. De la călătorul din tramvai care întoarce capul atunci când vede hoţii tăind cu lama poşeta unei femei şi până la primarul care face asfaltări de mântuială, deturnând banii comunităţii spre firmele partidului din care provine.

Trecem în 2010 cu aceleaşi proaste deprinderi şi fără prea mari speranţe de schimbare în bine. Colac peste pupăză, ne aşteaptă scumpiri la alimente, energie electrică şi carburanţi. Şomajul va creşte şi el ca Făt-Frumos. N-avem motive de optimism, dar Dumnezeu face cuib şi păsării oarbe. Prin urmare, suntem nevoiţi – pentru a câta oară în istorie?! – să ne punem nădejdea doar în Dumnezeu. Poate Cel de Sus va lumina, într-un târziu, minţile diriguitorilor noştri, revelându-le faptul că, oricât de mulţi bani ai avea, circuli cu maşina tot pe aceleaşi drumuri desfundate ca şi muritorul de rând şi mănânci cam aceleaşi produse dubioase de import.

Când m-am apucat să scriu aceste rânduri m-am gândit că poate ar fi mai bine să adopt un ton optimist la început de an, aşa cum am fost obişnuiţi vreme îndelungată. Însă acum chiar nu e cazul să ne prefacem. Judecându-ne mai aspru, poate vom învăţa ceva şi din şirurile de greşeli comise în ultimele două decenii.