Elevii de a XII-a, evaluaţi tot anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de a XII-a, evaluaţi tot anul
Elevii de a XII-a, evaluaţi tot anul

Discuţiile pe marginea Codului Educaţiei au continuat ieri între ministrul Ecaterina Andronescu şi sindicalişti. Astfel, absolvenţii de clasa a XII-a ar urma să susţină din anul  şcolar 2010-2011 trei probe scrise la bacalaurea: la limba  română, matematică sau istorie şi o probă la alegere, în funcţie de profil.

Citiţi şi:


La această ultimă probă, elevii care au absolvit un profil real vor putea alege între chimie, fizică, biologie şi informatică, iar cei de la profil uman, între economie, geografie, logică, psihologie şi filosofie.

În prezent, bacalaureatul se susţine la şase materii. Potrivit noilor reglementări, elevii de clasa a Xll-a ar urma să fie evaluaţi şi pe parcursul ultimei clase de liceu, prin verificări orale la competenţele de comunicare în limba română şi, după caz, în limba maternă.

Tot în timpul ultimului an de liceu, ar urma să fie susţinute două examene de verificare a cunoştinţelor de folosire a computerului şi de limbi moderne. Proiectul de lege prevede că toate aceste evaluări din timpul anului şcolar sunt eliminatorii, accesul la examenele scrise de bacalaureat fiind condiţionat de promovarea acestor teste.

Admitere computerizată la liceu

Trecerea de la gimnaziu la liceu se va face tot pe baza repartizării computerizate şi a programelor de consiliere profesională organizate de şcoli, cum se întâmplă şi acum.

La admiterea în liceu, se va ţine cont de media generală obţinută pe parcursul claselor V-VIII, care va avea o pondere de 50% din media finală, şi de nota la un test structurat după model european, care va deţine tot o pondere de 50% şi care reprezintă, de fapt, noutatea adusă în locul tezelor unice.

La acest test scris, în semestrul al doilea din clasa a VIII-a, vor fi verificate competenţele-cheie obţinute de elev, prin întrebări din mai multe domenii. Testul va fi dat şi la finalizarea claselor primare, ca verificare înainte de gimnaziu, însă nota astfel obţinută nu va conta ulterior la admitere. Negocierile pentru Codul Educaţiei vor continua până la 14 august.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite