Condiţii improprii de studiu pentru elevi
0Inspectoratul Şcolar Judeţean este dator vândut constructorilor. Mai bine de jumătate din şcolile maramureşene vor funcţiona şi în acest an fără aviz sanitar.
Schele, mult praf şi moloz le vor spune „bun-venit“ câtorva sute de elevi maramureşeni în prima zi de şcoală, pentru că zeci de unităţi de învăţământ din judeţ se află în plin proces de reabilitare. Mai mult decât atât, există posibilitatea ca elevii să studieze pe parcursul întregului an şcolar 2009-2010 în aceste condiţii, pentru că Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş este dator constructorilor cu aproximativ 18 milioane de lei.
„Din cauză că erau condiţii improprii de studiu, foarte multe lucrări au fost continuate pe cheltuiala constructorilor, iar inspectoratul nu are de unde să le plătească“, spune Mariana Pop, inspector şcolar general IŞJ Maramureş.
Grupuri sanitare, afară
Aceasta mai arată că inspectoratul a primit suma de 4,6 milioane de lei de la Guvern pentru reabilitări şi modernizări, bani insuficienţi pentru a acoperi toate cheltuielile necesare. „Problema cea mai stringentă este la Liceul de Artă, care nu are acoperiş. Pe lista priorităţilor se mai află Colegiul «Eminescu» şi Grădiniţa nr. 7 «Step by step» din Baia Mare“, subliniază Marian Pop. Pe de altă parte, controlul efectuat de inspectorii Direcţiei Sănătate publică (DSP) Maramureş a scos la iveală numeroase probleme în instituţiile şcolare din judeţ.
Astfel, în unele şcoli, chiar şi la temperaturi de sub 0 grade Celsius, elevii vor fi nevoiţi să meargă la toaletă afară. „Din cele 216 şcoli cu personalitate juridică, doar 125 deţin autorizaţie sanitară, în timp ce din totalul de 307 unităţi şcolare, toate arondate unor instituţii din prima categorie, doar 49 sunt pregătite să-şi deschidă porţile la 1 septembrie“, spune Pavel Filip, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.
Situaţia a rămas la fel ca anul trecut
Verificările făcute de către reprezentanţii DSP vizează nu unităţile şcolare în ansamblu, ci fiecare clădire în parte, tocmai de aceea nu există o statistică exactă pe şcoli în acest moment. „E puţin probabil să stăm mai bine ca anul trecut, când doar 50% dintre unităţile şcolare aveau aviz sanitar de funcţionare“, spune Liviu Marian Pop, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ.
„Trebuie găsită o situaţie de mijloc, pentru că nu-i putem lăsa pe elevi pe drumuri“, subliniază preşedintele de sindicat. „Cu siguranţă vor exista şi situaţii în care unii elevi vor începe şcoala în clădiri improprii conform standardelor DSP. Noi vom emite atenţionări şi vom lua măsuri acolo unde este cazul“, adaugă acesta.