Basescu la Ministerul Justitiei: "Mâine- poimâine poate stabilim cine este preşedintele României prin hotărâri judecatoreşti"
0Preşedintele Traian Băsescu a trasmis joi dimineaţa magistraţilor o atenţionare cu privire la păstrarea echilibrului constituţional al puterilor în stat. El a sugerat ironic că în maniera actuală şi şeful statului ar putea fi numit prin hotărâri ale instanţelor.
"Maine - poimaine, poate stabilim cine e presedintele Romaniei prin hotarari judecatoresti. Atentie la echilibrul puterilor in stat!", a spus Basescu.
Preşedintele i-a întrebat pe magistraţi câte dosare sunt respinse şi de câte ori. "Din 100 de dosare cu cazuri câte sunt amânate de una, două trei ori? de multe ori batjocorindu-se procedura?", s-a întrebat Traian Băsescu.
"Eu înţeleg că procedura este sfântă pentru că ea are misiunea de a garanta drepturile procesuale ale părţilor. Mai ales că este vorba de drepturile celor pe care îi reprezintă", a spus preşedintele
"Dacă am pune în aplicare toate hotărârile judecătoreşti atunci România ar fi într-o situaţie extrem de dificilă", a spus preşedintele.
Traian Băsescu a amintit că trebuie plătiţi 9 miliarde de lei în urma acestor hotărâri judecătoreşti.
"Am o întrebare: cum se poate pune Justiţia în situaţii atât de delicate, pentru că nimeni nu are banii ăştia? (...) E o veselie totală. De unde scoate Guvernul 9 miliarde de lei pentru a-şi arăta respectul faţă de hotărârile judecătoreşti? Poate indicaţi şi sursa de finanţare. (...) E un lucru pe care vi-l cer pentru că este constituţional. Hotărârile judecătoreşti au putere de lege, iar cine iniţiază o lege care afectează bugetul trebuie să spună şi sursa de finanţare. Spuneţi-ne care este sursa de finanţare pentru hotărârile pe care le daţi! Unde este raţiunea acestui mod de a proceda?", a adăugat preşedintele Băsescu
La finalul intervenţiei, Traian Băsescu a spus că din cauza amânărilor la infinit justiţia română este ineficienţă.
"Am impresia că nu se are în vedere următorul lucru: de câte ori un dosar revine în următoarea şedinţă de judecată. Mai mult de jumătate din ele au avut deja câte 10 termene. Judecătorii nu judecă, amână continuu. Amânarea la nesfârşit face justiţia ineficientă. Nu mă refer nici la toţi judecătorii, nici la toţi procurorii. Sunt foarte mulţi dedicaţi, dar sunt şi destui la care lucrurile nu sunt în regulă", a conchis şeful statului.
Seful statului participa joi dimineata la Ministerul Justiţiei la Reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei.
Este pentru prima dată când un şef de stat vine la Ministerul Justiţiei.
La Reuniunea Comisiei MCV participă, alături de preşedintele Traian Băsescu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, membri ai Guvernului, precum şi reprezentanţi la nivel înalt ai instituţiilor cu competenţe în îndeplinirea obiectivelor MCV, printre care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Agenţia Naţională de Integritate şi Consiliul Superior al Magistraturii.