Accident grav în Piaţa Alba Iulia: un BMW a sărit peste două mașini și s-a răsturnat la 140 de kilometri pe oră
0Doi tineri au fost răniţi grav în urma unui accident care s-a produs în această dimineaţă în zona Pieţei Alba Iulia. Maşina în care se aflau aceştia a lovit două autoturisme parcate, iar apoi s-a răsturnat.
Un autoturism marca BMW seria 5, cu numere de înmatriculare de Constanţa, care se deplasa pe Splaiul Unirii, dinspre Piaţa Unirii, n-a luat curba şi a intrat în parcarea din zona Pieţei Alba Iulia, lovind pilonii de demarcare. În urma impactului, maşina a sărit peste două autoturisme parcate. În timpul saltului, BMW-ul a lovit cele două mașini aflate în parcare, ceea ce a dus la răsturnarea bolidului.
Tinerii, un bărbat şi o femeie, amândoi în vârstă de aproximativ 28 de ani, sunt grav răniţi şi au fost transportaţi de urgenţă la spital.
„I-am văzut venind. Aveau cam 120-140 de kilometri la oră, iar şoferul n-a frânat. Mai erau doi pe bancheta din spate, dar au fugit", spune un angajat al parcării în care s-a produs incidentul. Poliţia Rutieră, însă, neagă acest lucru şi spune că în accident sunt implicate doar două persoane.