Un politist constantean "recidivist" va fi judecat de Consiliul de Disciplina al IPJ
0Un politist a fost protagonistul unui scandal declansat intr-o statie Peco din Constanta. Marti, la ora 17,00, Corneliu Carapcea (27 ani), agent principal la Sectia nr. 5 Politie, s-a urcat beat la
Un politist a fost protagonistul unui scandal declansat intr-o statie Peco din Constanta. Marti, la ora 17,00, Corneliu Carapcea (27 ani), agent principal la Sectia nr. 5 Politie, s-a urcat beat la volanul autoturismului CT 06 VTD. El a oprit la o benzinarie de pe strada Dezrobirii, unde s-a luat la harta cu angajatii. Acestia au chemat Politia, care a trimis un echipaj de la Rutiera sa se ocupe de soferul turbulent. Politistii si-au dus colegul la Spitalul de Urgenta Constanta, pentru recoltarea probelor de sange in vederea stabilirii alcoolemiei. Trei ore mai tarziu, agentul Carapcea a acceptat testarea cu aparatul Drager, in prezenta unui procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta. Etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur in aerul expirat. Politistului i s-a intocmit dosar penal pentru conducerea autoturismului pe drumurile publice sub influenta bauturilor alcoolice. Corneliu Lucian Carapcea nu se afla la prima abatere disciplinara. El are la activ o mustrare scrisa de la superiorii sai. Astfel ca IPJ Constanta a decis judecarea sa in Consiliul de Disciplina, din cauza comportamentului nedemn de un om al legii.