Turnu Severin: Cei care au datorii la stat, în pericol de a nu primi ajutorul social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Drobeta Turnu Severin studiază, în această perioadă, 530 de dosare pentru beneficiarii Legii 416

Din păcate, condiţiile de acordare a ajutorului vor fi mult mai aspre, după cum ne-a declarat viceprimarul municipiului, Mircea Grosu. „S-a ajuns la concluzia că avem destul de mulţi pe care statul îi ajută cu bani, dar care sunt plătitori de amenzi foarte mari. Cei care încalcă legea şi îi deranjează pe ceilalţi, de ce să fie plătiţi pentru asta?! De ce să primească ajutor social?!“, a spus viceprimarul.

Din totalul dosarelor aflate în studiu, ar putea fi respinse aproape 100. Potrivit edilului, există persoane care figurează cu amenzi însumate de sute de milioane de lei vechi fiecare. Printre faptele pe care le-au comis se înregistrează vânzarea de ţigări netimbrate, circulaţia cu căruţa pe drumurile naţionale sau chiar pentru prostituţie. Printre dosarele aflate în lucru, se află şi cel al unui severinean cu amenzi neplătite, în valoare de 300 milioane lei vechi.

Vărzaru Tilică, pensionar
Eu n-aş da ajutor social deloc.  Sunt bătrâni care au pensie mică şi nu primesc de la stat nimic în plus.

Tudor Maria, pensionară
E corect să nu-ţi dea, dacă eşti dator. Şi-apoi, sunt atâţia cu pensii mici, cu bani puţini, care muncesc şi nu primesc nimic.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite