Tensiuni intre anchetatorii egipteni si cei francezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recuperarea celor doua cutii negre ale avionului egiptean prabusit, la inceputul acestui an, in Marea Rosie, langa statiunea Sharm el-Sheikh, mareste sperantele identificarii cauzelor catastrofei in

Recuperarea celor doua cutii negre ale avionului egiptean prabusit, la inceputul acestui an, in Marea Rosie, langa statiunea Sharm el-Sheikh, mareste sperantele identificarii cauzelor catastrofei in care si-au pierdut viata toate cele 148 de persoane aflate la bord. Dar, in acelasi timp, accentueaza tensiunile existente intre Franta si Egipt in privinta anchetei asupra accidentului care a provocat moartea a 134 de turisti francezi, in pofida repetatelor declaratii oficiale privind "cooperarea perfecta" dintre cele doua tari. "Egiptenii vor deschide cutiile negre pentru a recupera informatiile pe care acestea le contin. Aceste informatii vor putea fi transmise, mai tarziu, expertilor americani si francezi care participa la ancheta", a declarat seful Comisiei speciale egiptene de ancheta, capitanul Shaker Quelada, duminica, imediat dupa recuperarea celei de-a doua cutii negre. El a precizat ca expertii americani si francezi pot face aprecieri catre comisia insarcinata cu asigurarea anchetei. "Noi suntem liberi sa luam sau nu in consideratie aceste remarci", a adaugat Quelada, zgandarind orgoliul francezilor, care sperau sa participe la decriptarea celor doua cutii negre. Iritarea egiptenilor a fost provocata atat de desfasurarea mai multor nave ale marinei franceze in largul coastelor din zona statiunii Sharm el-Sheikh, cat si de faptul ca cercetarile subacvatice au fost efectuate, in totalitate, de Franta, care detinea tehnica necesara in acest sens. Egiptenii au fost nemultumiti si de interesul manifestat de expertii francezi in ceea ce priveste echipajul aparatului si eventualele legaturi ale membrilor acestuia cu grupari teroriste. In schimb, anchetatorii francezi sunt exasperati de intarzierea cu care primesc documentele din partea egiptenilor, cum ar fi cel privind traseul exact urmat de avion inainte de prabusire.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite