Sărăcia l-a făcut sălbatic

Cornel Petricaş, unul dintre sutele de mineri rămaşi pe drumuri după disponibilizările din Valea Jiului, trăieşte de azi pe mâine într-o colibă în munţi Un miner din Valea Jiului

Cornel Petricaş, unul dintre sutele de mineri rămaşi pe drumuri după disponibilizările din Valea Jiului, trăieşte de azi pe mâine într-o colibă în munţi

Un miner din Valea Jiului trăieşte ca un pustnic într-o colibă din chirpici, după ce a rămas fără locuinţă, iar autorităţile nu-i pot oferi nimic pentru a se reintegra în societate.

Cazul ortacului nu este unic, sunt sute de disponibilizaţi care trăiesc doar de pe urma a ceea ce aruncă alţii în containere. Fără o locuinţă, cei mai "norocoşi" se adăpostesc în gări ori prin subsolurile blocurilor.

Alţii şi-au încropit un adăpost din cartoane şi pungi de plastic în cartierele sărăcăcioase din Petroşani. Dovadă stă şi cazul unui fost miner, care a trăit doi ani într-o grotă pe Defileul Jiului, la câţiva kilometri de Petroşani, iar mai apoi şi-a construit o colibă din cartoane şi chirpici în mijlocul munţilor, în care trăieşte şi astăzi exact ca în epoca de piatră.

Povestea lui Cornel Petricaş este una ruptă din realitate. De loc din Tăşmada, judeţul Bihor, omul în vârstă de 57 de ani a muncit în cadrul uzinei de vagoane din Simeria.

După trei ani, a fost trimis la Oradea, ca mai apoi să ajungă în Oltenia, la Târgu-Jiu. Era maistru, salariul era bun, astfel că, după puţin timp, a reuşit să-şi cumpere o casă frumoasă la ieşirea din localitate. S-a căsătorit, iar după un an a venit pe lume şi primul copil.

Când băiatul împlinise nouă ani, soţia l-a părăsit şi a fugit de acasă cu un alt bărbat, după cum spune Cornel. "A venit într-o zi la mine şi mi-a zis că bagă divorţ, că ea are un iubit. Era cu el de vreo doi ani fără să ştiu eu. I-am dat divorţul şi, pentru că nu avea unde se duce, am lăsat-o în casa mea.

Am trecut casa pe numele băiatului, să nu-l poată da afară, şi eu m-am hotărât să plec. În Valea Jiului se câştiga bine, în minele de cărbune era nevoie de forţă de muncă, şi m-am gândit că mai pot să-mi fac un rost cu banii de acolo", ne povesteşte Cornel Petricaş.

Rămas pe drumuri

Angajat la mină, a prins disponibilizările şi a decis să plece. "Era foarte greu, nu îmi era frică de muncă, dar nu mai puteam sta. Cu banii primiţi, am zis că-mi cumpăr o locuinţă.

Doar că mi s-a îmbolnăvit băiatul şi a trebuit să-l duc la tratamente prin ţară. Când m-am întors la Petroşani, nu mai aveam bani şi nici loc de muncă. Înapoi la Târgu-Jiu nu mă mai puteam duce, iar în Valea Jiului am tot încercat să găsesc ceva de muncă", îşi deapănă el povestea.

Cornel s-a angajat, apoi, cu ziua pe la localnici. O perioadă a fost bine, iar fostul miner reuşea cu banii obţinuţi să-şi achite şi chiria unde locuia. Asta până când s-a îmbolnăvit. "Am stat în spital şase luni. Când am ieşit nu mai aveam unde locui. Dacă n-am plătit chiria, m-au evacuat".

O grotă drept adăpost

Disponibilizatul a locuit o vreme pe străzile din municipiul Petroşani, dar pentru că se apropia iarna a hotărât să se refugieze într-un canton CFR de pe Defileul Jiului. "Mergeam vara după ciuperci sau la plimbare, aşa că am ştiut că pe defileu este un canton şi am vrut să-mi fac un adăpost acolo. Am fost surprins să văd că era deja ocupat de o familie de foşti mineri. Şi ei au rămas fără casă", ne spune bărbatul cu ochi trişti. În zona cantonului Strâmbuţa de pe defileu, au fost săpate de către geologi mai multe galerii pentru prospectare. Cornel s-a hotărât să se aşeze într-una din ele.

"Le ştiam de ceva vreme, m-am adăpostit de ploaie într-o galerie asemănătoare când mergeam după zmeură. Am intrat în toate să văd care e mai bună şi mai adâncă. Am ales una care avea 100 de metri, pentru că nu ploua aşa de tare. E la fel ca într-un beci", spune Cornel Petricaş. A trăit în grotă timp de doi ani, dar cineva i-a dat foc într-o zi şi a fost nevoit să plece.

"Oameni răi, au auzit că trăiesc acolo şi au vrut să-şi bată joc. Nu mai puteam sta. M-am dus mai sus în munte, unde mi-am făcut o cabană", ne povesteşte fostul miner. Cabana nu este altceva decât o colibă din chirpici, saci de plastic şi câteva foi de tablă. Acolo trăieşte de mai bine de un an. Doar sălbăticiunile îi mai dau târcoale din când în când.

Neliniştile celui singur

Iarna este cel mai greu pentru bărbat, deoarece nu prea are de unde să facă rost de bani pentru hrană, iar frigul îl ţintuieşte în colibă. O dată pe săptămână merge în piaţa de la Petroşani şi mai vinde piese electronice pentru aparatele radio şi pentru televizoare. "Obţin cam 5-10 lei, bani cu care îmi cumpăr de mâncare pentru o săptămână.

Sunt puţini şi nu-mi prea ajung, dar mai mănânc şi o dată la două zile şi uite aşa supravieţuiesc". Chiar dacă s-a obişnuit cu singurătatea şi cu locuinţa lui improvizată, Cornel Petricaş n-ar mai vrea să îl prindă şi iarna viitoare în sălbăticie. Spune că singurătatea şi locuinţa neobişnuită îi provoacă o stare de nelinişte. "Mă întoarce la origini. Simt că mă sălbăticesc", recunoaşte bărbatul. Fostul miner nu-şi mai doreşte decât să treacă şi peste iarna aceasta, pentru că altă speranţă de mai bine nu are.