Relaţii tensionate între Moscova şi Tbilisi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acuzaţi de spionaj, cinci ofiţeri ruşi au fost reţinuţi în Georgia

Cinci militari ruşi din cadrul Grupului de trupe ruseşti în Transcaucazia au fost reţinuţi, miercuri, de autorităţile georgiene sub acuzaţia de spionaj. Potrivit unei declaraţii a ministrului georgian de interne, Vano Merabişvili, un alt ofiţer rus, dat în urmărire, s-ar ascunde la sediul Statului Major al Grupului de trupe ruseşti, încercuit de forţe ale armatei georgiene. Acţiunea autorităţilor de la Tbilisi survine la puţin timp după arestarea unui număr important de personalităţi din rândul opoziţiei georgiene, acuzate de pregătirea unei lovituri de stat, şi după declaraţia recentă a preşedintelui Saakaşvili că Tbilisi nu va permite "dezmăţul serviciilor de informaţii care pun la cale diferite operaţiuni speciale".

Ivanov: O provocare
Serghei Ivanov, ministrul rus al apărării, a apreciat acţiunile autorităţilor georgiene drept o "încercare de a provoca Rusia şi de a lipsi forţele ruseşti de menţinere a păcii de statutul lor legitim". Ivanov a comparat climatul actual din Georgia cu cel din anul 1937, anul marii terori din URSS. La rândul său, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a caracterizat acţiunea autorităţilor georgiene drept "o nouă provocare şi o manifestare a politicii antiruseşti", precizând că Rusia îi va elibera pe cei reţinuţi "prin orice mijloace aflate la dispoziţie". Între timp, MAE rus a cerut explicaţii oficiale din partea autorităţilor georgiene în legătură cu cele întâmplate, iar Ambasada Rusiei la Tbilisi a încetat, fără a oferi vreo explicaţie, să mai elibereze vize pentru cetăţenii georgieni. În opinia unor analişti ruşi, prin această acţiune, Georgia doreşte să obţină plecarea din ţară a trupelor ruseşti de menţinere a păcii, înlocuindu-le, aşa cum a declarat recent, cu forţe ale GUAM.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite