Război între BRM şi Ministerul Economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa Română de Mărfuri (BRM) susţine că un ordin al ministrului o va împiedica să intermedieze tranzacţii cu electricitate. Oficialii BRM consideră că producătorii trebuie să vândă energie pe orice piaţă autorizată de reglementator.

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a emis, la finele lunii martie, un ordin prin care producătorii de energie sunt obligaţi să vândă electricitatea disponibilă numai pe platformele Operatorului Pieţei de Energie Electrică (OPCOM). „Considerăm că prin această măsură se încalcă Legea concurenţei şi principiile Uniunii Europene care stau la baza activităţii din domeniul energiei”, a declarat, pentru „Adevărul”, Gabriel Purice, preşedinte şi director general al BRM.

Prezenţa producătorilor pe o piaţă este importantă prin faptul că aceştia cer cele mai mici preţuri. De aceea, ordinul ministerial afectează funcţionarea pieţelor concurenţiale de electricitate, ca şi accesul nediscriminatoriu al tuturor participanţilor la piaţa de energie şi la reţelele electrice de interes public, precum şi transparenţa tarifelor, susţin responsabilii Bursei.

BRM investeşte degeaba

Mai mult, Purice a arătat că, în prezent, BRM investeşte în dezvoltarea unor instrumente moderne de tranzacţionare, respectiv derivate de tipul „futures” şi „options”, cu mecanisme de hedging, menite să acopere riscul producătorilor şi consumatorilor finali.

„Prin adoptarea acestui ordin, BRM este împiedicată să exercite serviciile de intermediere a vânzării angro de energie, deşi prestarea acestor servicii i-a fost încuviinţată de Autoritatea de Reglementare în Energie”, a mai spus Purice.

BRM a primit acest drept în 2007, după ce a susţinut că electricitatea, fiind o marfă fungibilă, poate face obiectul unor tranzacţii pe piaţa la disponibil pe care o administrează. Majoritatea tranzacţiilor cu energie intermediate de BRM au fost între furnizori şi consumatori. Totuşi, o tranzacţie a implicat şi un producător, respectiv cea dintre complexul energetic Craiova şi Electrica, de la finele anului 2007.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite