Oradea:Emeric Ienei: “Antrenorul este ca un regizor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La lansarea cărții "A fi sau a nu fi antrenor"/" Singur printre actori" a participat crema sportului și culturii bihorene.

Actori, scriitori și fotbaliști s-au întâlnit ieri, de la orele 17, în sala Traian Moșoiu a Primăriei Oradea. Oricât de neobișnuită ar părea asocierea celor două categorii de “performeri”, pentru Emeric Ienei și Mircea Bradu - autorii dublului volum care este lansat în această după-amiază la primărie, alăturarea este absolut naturală. “Antrenorul este asemenea unui regizor iar jucătorii sunt veritabili actori pe teren”, spune Emeric Ienei, singurul conducător al unei echipe românești care a câștigat Cupa Campionilor Europeni. Cum fostul antrenor al echipei Steaua este bun prieten și cu actori precum Gheorghe Dinică și Sebastian Papaiani, cartea "A fi sau a nu fi antrenor"/" Singur printre actori"  cuprinde picanterii din lumea scenei și povești din culise, revelând exact acele aspecte care îi fac pe marii artiști mai accesibili publicului larg.
Cu Duckadam la Arad.

Emeric Ienei se folosește de aptitudinile sale de povestitor și prezintă, sub formă de răspunsuri la întrebările care îi sunt adresate de Mircea Bradu, amintiri din copilărie, de pe vremea când a fost jucător și, ulterior, antrenor. “Nu este, totuși, o carte autobiografică”, precizează Ienei, care i-a invitat la primărie, pentru lansare, pe sportivii cu care a colaborat, de-a lungul anilor. La evenimentul din Oradea vor lua parte fotbaliști precum Pop Ladiszlau, Ovidiu Lazăr, Papp Deac Ioan, Sorin Pop, Sorin Cigan, Szucs Arpad și Ioan Zare. “Pentru lansarea cărții la Arad am primit promisiunea de participare a lui Helmuth Duckadam și a lui Gabi Balint”, spune Emeric Ienei.

Polivalenți

"A fi sau a nu fi antrenor"/" Singur printre actori" ia forma unui interviu, prin care scriitorul Mircea Bradu relatează, provocat de antrenorul emerit Emeric Ienei, povești din lumea scenei, de care este atât de legat, atât ca fost director al Teatrului de Stat din Oradea, cât și ca autor dramatic. Surprinzător, Mircea Bradu descoperă  cititorilor săi profilul unui mare om de sport, totodată bun cunoscător al vieții teatrale si recunoscut prieten al artiștilor. În schimb, antrenorul ne relevă personalitatea unui om de cultură care frapează prin erudiția sa sportivă.         Dublul volum este editat atât în limba română, cât și  în limba maghiară, reprezentând rezultatul colaborării dintre Editura Arca, Direcția pentru Sport a Județului Bihor și Teatrul de Stat din Oradea. Orădenii sunt așteptați la lansarea cărții, autorii promițând să ofere autografe tuturor doritorilor. 

Debut literar

Emeric Ienei și-a început cariera de fotbalist în 1947. Zece ani mai târziu a devenit membru al echipei CCA (Steaua), cu care a fost de trei ori campion al României. Cariera de fotbalist și-a încheiat-o în 1971 după ce, timp de doi ani, a jucat la Kayserispor Kulübü . În 1986, în calitate de antrenor al CCA, a câștigat la Sevilla Cupa Campionilor Europeni, alături de Helmuth Duckadam, Ladislau Bölöni, Marius Lăcătuș, Gabi Balint și alții. În 1978 a câștiga SuperCupa Europei. Cartea lansată azi este prima încercare a lui Ienei, în materie de literatură.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite