Microbul spectacolelor omagiale

Nu e nici un fel de mirare ca pelerinii aflati in Cetatea Sucevei la mijlocul saptamanii trecute, asistand la asa-zisul spectacol literar-artistic incropit acolo, au ras vazand o actrita intre trei

Nu e nici un fel de mirare ca pelerinii aflati in Cetatea Sucevei la mijlocul saptamanii trecute, asistand la asa-zisul spectacol literar-artistic incropit acolo, au ras vazand o actrita intre trei varste, imbracata in costum de domnita medievala, cocotata pe o stanca pentru a recita versuri din lirica autohtona. Oamenii simpli au mult bun-simt, asa cum nu se pot lauda intotdeauna mintile "infierbantate" nu atat de cultura, cat de gasirea celor mai potrivite mijloace de a scoate un profit politic de pe urma acesteia. Cum altfel s-ar putea explica faptul ca actorii nostri isi dau in continuare consimtamantul, cu voiosie, de indata ce trambita de partid si de stat le suna in urechi? Pe vremuri, cand erau solicitati sa recite versuri mediocre ce glorificau un dictator aveau, chipurile, circumstante atenuante, refuzurile fiind pedepsite. Cu toate astea, existau si atunci artisti care nu-si dadeau acordul, sau gaseau calea de a evita, sub un pretext sau altul, sa se faca de ras in public. De cele mai multe ori, insistentele celor ce realizau asemenea spectacole se opreau, fara urmari pentru cel ce refuzase, si asta pentru ca erau destui cei care spuneau "da". Aceiasi care se reped astazi sa-si puna imaginea in slujba unor parade penibile, concurand, in lipsa de imaginatie, Cantarea Romaniei de pe vremuri. Nu-i impiedica nimeni, daca tot accepta, sa creeze un spectacol autentic, dar tristul adevar este ca de obicei nu se implica aceia care ar putea face din astfel de serbari momente cu adevarat memorabile, ci, dimpotriva, tocmai lipsitii de har. E cu atat mai trist sa vezi printre ei si oameni nu cu totul fara talent, implicati de bunavoie intr-un circ din care nu au decat de pierdut. Asa cum pierd cand consimt ca imaginea lor sa fie folosita in scopuri publicitare de partide politice sau de afaceristi care se lauda cu pomenile pe care le fac. Amintirea momentelor in care mari actori romani au acceptat sa participe la o excursie in Moldova, la manastiri, organizata de secretarul de stat din Ministerul Culturii si Cultelor, Ion Antonescu, magnat al turismului, umbreste inca memorabilele lor interpretari. Chiar si intr-o tara ca a noastra, care nu-si respecta asa cum ar trebui valorile, ci le uita adesea in mizerie, compensand ipocrit cu inmanarea unei diplome sau medalii, demnitatea le-ar fi dictat sa nu accepte "dania" interesata. Sa nu faca reclama prost retribuita unui afacerist care avea destui bani sa-si plateasca o campanie de promovare. Unui functionar dintr-un minister care ar trebui sa se gandeasca la toata breasla, nu numai la cateva dintre varfurile ei. Dar mecanismul acceptarii e acelasi: fascinatia puterii ii cuprinde chiar si pe artistii adevarati si le dicteaza comportamente aberante, mai ales atunci cand caracterul nu vine sa le incununeze talentul. Microbul spectacolelor omagiale pare sa fi infestat adanc lumea teatrala de la noi, mai precis acea parte a ei ce se adaposteste, in siguranta deplina, sub umbrela ocrotitoare a statului, in institutii subventionate de acesta. Din cand in cand, ca sa multumeasca "protectorului", artistii din ograda lui mai trantesc un "moment liric", in care se regaseste tesatura nefiresc rigida a recitarilor din epoca de aur, cand aceiasi oameni se schimonoseau pentru a simula iluminarea provocata de rostirea numelui Ceausescu sau a urarilor de bine pentru partid. Nostalgia biciului care ii ameninta atunci revine azi in prag de sarbatoare nationala, fie ea aniversare sau comemorare. De 15 iunie, in programul Teatrului National din Bucuresti figura ceva ce purta titlul Eminescu-spectacol omagial! Asta la numai cateva saptamani de la premiera cu Apus de soare, un alt spectacol omagial pur sange. In vremea asta, din teatrul romanesc s-a rupt o bucata, sau a crescut, asemeni unui pui malformat, dar despartit de trupul ce-l hraneste, parca tocmai in semn de protest. In baruri, cluburi, pe mici scene private sau chiar pe strada, tinerii care nu mai au loc sub umbrela si-au luat inima in dinti si au pornit pe un alt drum, fugind de spectrele trecutului, ce inca bantuie pe culoarele teatrelor de stat. Daca te atingi de ele, te poti molipsi, si-au spus probabil acesti tineri artisti, care uneori isi castiga existenta din altceva, numai sa poata face teatru din pasiune. Cu riscul de a spulbera cliseele ce ne-au fost transmise prin cartile de istorie scrise in comunism, n-ar fi fost mai sanatos si mai firesc acum, in anul de gratie 2004, sa vedem cum arata pentru ei Stefan cel Mare?