Marile mamifere din Carpaţi nu mai au spaţiu vital

Animalele sălbatice au mici şanse să supravieţuiască fără ajutorul omului, relevă un studiu publicat de revista "New Scientist". În întreaga lume, marile mamifere nu mai au un habitat

Animalele sălbatice au mici şanse să supravieţuiască fără ajutorul omului, relevă un studiu publicat de revista "New Scientist". În întreaga lume, marile mamifere nu mai au un habitat propice supravieţuirii.

Din lipsă de hrană, caprele îşi reduc numărul, iar animalele carnivore care ar trebui să le vâneze sunt nevoite să atace stânele ciobanilor sau gospodăriile sătenilor situate la mrginile pădurilor. De cele mai multe ori, pentru această teribilă îndrăzneală, plătesc cu viaţa.

În clasa a VIII-a, elevii învaţă despre fauna pădurilor din România. La lecţie, ei trebuie să răspundă întrebărilor despre lup, urs, mistreţ sau râs. Cu toate acestea, datele cuprinse în majoritatea manualelor de geografie sunt eronate şi nu multă lume ştie că unele dintre mamiferele enumerate au mari probleme în ceea ce priveşte viitorul lor în pădurile din România.

Cel mai vechi mamifer din Europa

Capra neagră (rupicapra rupicapra) este o specie deosebită a faunei din România, aflându-se pe lista animalelor protejate de lege încă din anul 1933, an în care este declarată "monument al naturii". La acea vreme, pe areale extinse din Carpaţi, populaţia de capre negre dispăruse.

În consecinţă, atât în Munţii Rodnei, cât şi în Masivul Ceahlău s-au executat repopulări cu un succes relativ în perioadele următoare. Principala cauză a dispariţiei acestor magnifice mamifere este, ca de obicei, omul şi în special braconierul. După anul 1990, de când numărul armelor a crescut, a scăzut cel al animalelor sălbatice din Carpaţi, în vizorul lunetelor ilegale trecând sute de exemplare doborâte cu sălbăticie.

Capra neagră, unul dintre cele mai vechi mamifere din Europa (contemporană cu mamutul sau rinocerul lânos, în perioada glaciaţiunii cuaternare), este o specie căreia din nefericire nu i se acordă suficientă importanţă în România zilelor noastre. În Masivul Ceahlău, locul în care s-a realizat în 2007 unul dintre cele mai ample şi extinse studii asupra acestei specii de către biologul Adrian Alăzăroaiei, au fost identificate 113 capre negre sănătoase şi viguroase.

Această realizare se datorează introducerii, în perioada 1967-1968, a şapte exemplare de capră neagră, fapt ce a reprezentat o reuşită pentru popularea muntelui, ajungându-se, în aproximativ 35 de ani, la un efectiv de 113 exemplare.

"Antilopa Carpaţilor"

Coutier, un apreciat biolog francez, afirma despre capra neagră că este "cea mai mare, cea mai grea dintre toate rasele geografice". Astăzi, această minune a naturii constituie mândria Munţilor Ceahlău, Rodna, Ciucaş, Vrancea, Bucegi, Piatra Craiului, Făgăraş, Lotru, Cozia, Cândrel şi Târnovu, Buila - Vânturariţa, Parâng, Retezat şi Şureanu. Zonele preferate de capra neagră sunt stâncăriile inaccesibile altor vieţuitoare, situate peste limita superioară a pădurilor, astfel că este destul de greu de realizat o întâlnire cu aceste minunate monumente ale naturii.

Pentru a le fotografia, oamenii de ştiinţă trebuie să se înarmeze cu răbdare, curaj şi multă perseverenţă. Capra neagră a fost denumită astfel probabil din cauza coamei cu păr lung şi mai închis la culoare care se întinde de la ceafă, pe şira spinării, până la coadă. În rest, culoarea blănii este gălbui-cenuşie pe timpul verii şi brun-închis pe perioada de iarnă. "Antilopa Carpaţilor", aşa cum a fost botezată de unii cercetători, trăieşte în medie 15 ani, în grupuri de câteva exemplare, doar ţapii bătrâni preferând singurătatea filosofică de pe crestele munţilor.

Ambele sexe au coarne mici care cresc toată viaţa. "Sunt căţărătoare prin excelenţă şi se deplasează cu repeziciune pe cele mai înalte stânci, executând salturi acrobatice şi spectaculoase", menţiona Adrian Alăzăroaie, de la Asociaţia Salvamont Neamţ, în una dintre lucrările sale. Nu este foarte pretenţioasă în ceea ce priveşte procurarea hranei, capra mâncând, în perioada caldă a anului, plante ierboase sau muguri de arbuşti, iar iarna alimentându-se cu licheni, tulpini de afin, muguri de jneapăn sau molid.

După împerechere, capra neagră naşte, de obicei, un singur pui, rareori doi, care îşi urmează mama imediat pe crestele munţilor. Principalele cauze care duc la moartea exemplarelor sunt independente de intervenţia omului, cum ar fi căderile în avene, avalanşele sau atacul prădătorilor: lupul sau râsul. Pot fi enumerate însă şi alte acţiuni negative: păşunatul oilor aproape de biotopul caprelor negre şi, în ultima perioadă într-o mare măsură, braconajul.

Lupul, "oaia neagră" a pădurii

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, în pădurile din România mai existau 4.000 de exemplare de lup, şi, pentru că prada naturală era tot mai puţină, aceştia provocau pagube însemnate în rândul animalelor domestice.

După 1950 s-a declanşat o campanie de exterminare a acestui prădător. Astfel, s-a ajuns ca, în 1967, populaţia de lupi să se reducă la 1.500 de exponenţi. Dăunător a fost considerat şi în perioada comunistă şi s-a combătut prin mai multe mijloace, unul dintre acestea fiind permisul de vânătoare pe toată perioada anului, iar pentru fiecare lup capturat se primeau şi premii.

Până în 1991, metoda prin care erau ucişi cei mai mulţi lupi era otrăvirea, care a avut efect negativ şi asupra altor carnivore, ca urşii. Astăzi, lupul este specie protejată la noi în ţară, dar acolo unde densităţile sunt mari şi provoacă pagube deosebite altor sectoare, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor aprobă recoltarea exemplarelor în exces.

În Neamţ, studiul efectuat de biologul Beatrice Slavinschi are în vedere populaţia de lup din Masivul Ceahlău şi zona Grinţieş. Haitele de lupi sunt alcătuite din maximum trei indivizi în Ceahlău, iar în Grinţieş sunt trei sau chiar patru lupi la o haită.

Asocierea în haită demonstrează faptul că lupul este un animal social. În general, haitele sunt formate din perechea reproducătoare şi puii din anul precedent. Întâlnirile cu acest prădător se pot realiza chiar în curţile cetăţenilor din aceste zone. Au fost semnalate mai multe atacuri asupra gospodăriilor, lupii producând pagube în rândul şeptelului, dar şi al câinilor domestici.

În lunile ianuarie şi februarie 2005 au fost semnalate două atacuri în satul Ceahlău, iar în luna decembrie 2006 a fost raportat un atac în satul Grinţieş de la poalele masivului cu acelaşi nume. Principalul motiv pentru care lupul ajunge să "fure" oile din bătătură este lipsa hranei. Acestui carnivor nu îi este frică de oameni, majoritatea atacurilor având loc în timpul zilei.

>> În teritoriile unde vânătoarea este permisă şi primează interesul economic, speciile de carnivore vor fi în siguranţă, deoarece administratorii acelor zone vor avea în grijă suplimentarea hranei în lunile de iarnă, pentru a ajuta vânatul să treacă peste perioada săracă în resurseBiologul Beatrice Slavinschi, responsabilul cu ariile protejate din cadrul Asociaţiei Salvamont Neamţ

>> În Munţii Rodnei şi în Masivul Ceahlău s-au executat repopulări cu un succes relativ în perioadele următoare. Principala cauză a dispariţiei acestor magnifice mamifere este, ca de obicei, omul şi în special braconierul
Biologul Adrian Alăzăroaiei, de la Asociaţia Salvamont Neamţ

Prea puţine date despre râs

Râsul din Carpaţi a ajuns să fie protejat prin lege în anii 70, după ce mulţi vânători au raportat că populaţia acestei feline a avut foarte mult de suferit din cauza otrăvirii.

Frumoasa felină, în comparaţie cu lupul, a avut mult mai mult de suferit deoarece are o densitate naturală şi o rată de reproducere mai mică. În acelaşi timp, faptul că nu îi este frică de om îl face mult mai vulnerabil la capturarea în capcane şi împuşcare. Astăzi, râsul beneficiază de o protecţie strictă, fiind declarat monument al naturii. O constatare valoroasă a biologului Slavinschi este aceea că râsul consumă totuşi şi animale moarte, chiar dacă au fost ucise de un alt prădător sau de om.

"Probabil că râşii nu consumă carne aflată în putrefacţie (hoituri - n.r.), dar cu siguranţă se hrănesc cu resturi de animale doborâte de alţi prădători şi conservate de frig. Acest fapt, dacă nu este un caz izolat, infirmă studiile de specialitate şi afirmaţiile diverselor publicaţii care susţin că râsul nu se hrăneşte decât exclusiv cu ceea ce vânează", a afirmat Beatrice Slavinschi după ce a observat un râs care s-a hrănit din carcasa unui cal amplasat special la un punct de observaţie pentru urs.

Din alte observaţii realizate s-a ajuns la concluzia că există similitudini între lup şi râs, ambele specii evitând să vâneze în zonele în care se adăpostes şi se înmulţesc. În acelaşi timp, râsul nu este la fel de precaut ca lupul atunci când frecventează locurile de hrănire.

Acest lucru se întâmplă probabil din cauză că nu are alţi duşmani naturali, decât omul, cu care se întâlneşte destul de rar, fiind mereu ferit datorită zonelor retrase în care trăieşte. Pe perioada studiului din Ceahlău au fost făcute poze cu bliţ, la care felina nu a manifestat niciun fel de îngrijorare. O explicaţie ar fi faptul că poate asocia bliţul cu fulgerul şi atunci îl consideră parte a naturii.

Aceste câteva date oferite despre cele mai hăituite mamifere din Munţii Carpaţi sunt îngrijorătoare, în special din cauza faptului că, în continuare, există oameni care nu respectă legile cu privire la protecţia animalelor. Astfel, pentru a putea vedea în habitatul natural un lup sau un râs, şansele sunt extrem de mici. În acest ritm, în cazul în care nu se vor întreprinde măsuri drastice pentru protejarea acestor comori naturale am putea ajunge să le mai vedem doar la zoo sau, mai rău, doar în pozele din cartea de geografie.