Italia nu-si va retrage trupele din Irak fara acordul Washingtonului si Londrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presedintele Bush si premierul Blair, convinsi ca Italia nu va parasi coalitia in mod unilateral

O convorbire telefonica "clarificatoare" intre presedintele Bush si premierul Berlusconi s-a dovedit suficienta pentru ca acesta din urma sa dea asigurari aliatilor americani si britanici ca nu va incepe retragerea in septembrie a trupelor din Irak fara acordul lor. "Daca nu este posibil, nu este posibil", a raspuns Berlusconi jurnalistilor care l-au intrebat daca va incepe efectiv retragerea trupelor la termenul anuntat. Bombardat de alte intrebari, premierul a marturisit ca respectarea datei promise este o "dorinta", nicidecum o certitudine, asa cum lasase sa se inteleaga marti seara. In mai putin de o zi, Berlusconi si-a tot ajustat declaratia initiala in diferite interventii publice, pana ce a lasat sa se inteleaga ca decizia sa va depinde mai degraba de acordul Washingtonului decat de imensa presiune a alegatorilor din propria tara. Presa si opozitia din Italia, care nici nu apucasera sa se bucure indeajuns de vestea retragerii trupelor, s-au declarat socate de inconsecventa premierului. Berlusconi "anunta, dezminte, confirma, corecteaza (...) spune in 24 de ore exact opusul a ceea ce a spus", scrie Il Manifesto. Liderul opozitiei de stanga Romano Prodi il acuza pe premier ca "nu se poate juca cu demnitatea unei tari", apreciind declaratiile sale contradictorii drept "contrare regulilor elementare ale politicii". Un lider al fostilor comunisti considera ca opozitia este datoare a-l chema pe Berlusconi in fata Parlamentului, pentru a explica precis "ce are de gand cu militarii din Irak". "Intr-o tara serioasa, seful guvernului nu poate sa se lanseze in declaratii atat de ambigue pe o tema de care depinde viata si moartea atator oameni", scrie "Corriere della Sera". Si mai dur, cotidianul "La Repubblica" apreciaza ca Italia este deja retrogradata "in divizia secunda" a politicii internationale, amintind ca Berlusconi nici macar nu a fost invitat la intalnirea de astazi de la Paris dintre Chirac, Schroeder, Zapatero si Putin. De cealalta parte a baricadei, aliatii lui Berlusconi rasufla usurati ca Italia merge umar la umar alaturi de ei. Incercand sa para elegant, Bush a afirmat ca nici macar nu i-a cerut socoteala lui Berlusconi, ci ca, dimpotriva, premierul a deschis subiectul declaratiei sale controversate pe parcursul convorbirii avute. "A vrut sa stiu ca nu exista nici o schimbare in politica sa (privitoare la Irak - n.r.), ca de fapt orice retragere se va face prin consultare cu aliatii", a spus Bush. Premierul britanic Tony Blair a declarat ferm ca "Nici guvernul italian, nici noi insine nu am stabilit un termen limita pentru retragere", negand astfel orice speculatii ca Berlusconi s-ar fi avantat in declaratiile de marti in urma unui acord intre ei doi. In ultimele lor declaratii, cei trei lideri au reluat teza retragerii "pe masura ce irakienii vor fi in stare sa se apere ei insisi", ceea ce - data fiind situatia de la fata locului - echivaleaza, deocamdata, cu o prezenta a coalitiei pe termen nedeterminat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite