Firmele de stat nu mai pot sponsoriza SRL-urile
0de fotbal sau societăţilor cu capital privat. Decizia, practic, vine ca răspuns al scandalului iscat în acest an din cauza plăţilor făcute sub această formă de Loteria Română clubului de
de fotbal sau societăţilor cu capital privat. Decizia, practic, vine ca răspuns al scandalului iscat în acest an din cauza plăţilor făcute sub această formă de Loteria Română clubului de fotbal FC Rapid, patronat de senatorul conservator George Copos. Prevederea legislativă, aprobată, ieri, în plenul Camerei Deputaţilor, face parte dintr-un proiect de lege iniţiat de senatorul democrat Marius Marinescu. Legea ce urmează să fie trimisă spre promulgare preşedinţiei prevede ca instituţiile care au acţionar majoritar statul trebuie să-şi direcţioneze sponsorizările în mod direct activităţilor legate de protecţia socială, învăţământ, sănătate, cultură ori grădiniţe sau cămine de bătrâni. Parlamentarul a precizat ieri că numai pe întreaga perioadă a anului trecut sponsorizările de la instituţiile de stat s-au ridicat la nivelul de peste 150 milioane de euro. "Cu aceşti bani cheltuiţi se puteau construi 10.000 de case pentru sinistraţi. Practic, nu este normal să nu existe bani pentru refacerea caselor afectate de inundaţii sau pentru oamenii cu nevoi sociale grave", a precizat iniţiatorul legii.