Dumitru Sechelariu revoluţionar: „Sunt un deţinut politic în propria mea curte“

Participant la Revoluţia de la Bacău, Sechelariu a fost un apropiat al Securităţii înainte de 1989, a intrat în democraţie cu bani în buzunare şi a trăit pe cai mari în tranziţie. Dumitru Sechelariu a fost unul dintre revoluţionarii băcăuani cu o activitate susţinută în decembrie 1989.

La Revoluţie, Sechelariu a ţinut un discurs de la balconul Comitetului Judeţean, unde a subliniat că populaţia trebuie să colaboreze cu organele de Miliţie.

Tot Dumitru Sechelariu a fost cel care a dezarmat Securitatea din Bacău, protejând-o astfel de mania zvonurilor alarmiste. Relaţiile lui Sechelariu cu Securitatea şi cu Miliţia dau naştere la semne de întrebare. Înainte de Revoluţie mergea în excursii în Germania comunistă, era administratorul unei săli de jocuri de noroc şi avea câţiva prieteni între ofiţerii de rang înalt din Ministerul de Interne.

În democraţie, Sechelariu a devenit unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din ţară, între 1996 şi 2004 a fost primarul Bacăului, a avut năzuinţa de a duce echipa de fotbal a oraşului în Liga Campionilor, vis spulberat de realitate. Cu Dumitru Sechelariu a început sarabanda arestărilor pe termen scurt.

A fost reţinut pentru 42 de zile în 2005, pentru că în timpul mandatelor sale la Primărie ar fi permis nereguli într-o afacere imobiliară. De atunci a avut apariţii rare în viaţa publică. Dacă Sechelariu susţine că trăieşte ca un deţinut politic în propria-i curte, putem şi noi să afirmăm că nu e deloc rău la el în „celulă".

Prizonieratul său se întinde pe câteva mii de metri pătraţi de teren cu gazon englezesc, terenuri de tenis şi un lac de agrement în care omul de afaceri pescuieşte, în aceste nopţi scurte de vară, la somn şi la somotei. Chelneri cu părul dat cu pomadă roiesc prin curte încoace şi încolo cu platouri de vânat şi beri blonde, reci, la ţap, aşa cum am degustat şi noi, ce să mai. N-am fi vrut, dar s-a uitat urât pe noi şi n-a mai zis nimeni nimic.

„Adevărul": Domnule Sechelariu, ce gândeaţi înainte de Revoluţie?

Anticipam. Anticipam încă din 1986 o schimbare. Lucram la IDMS Bacău, magazinul unde se vindeau maşini. Eram mecanic de încercare. În 1986 a venit Gorbaciov în România şi am citit un interviu cu el. De atunci s-a înfiripat o idee că se va întâmpla ceva. N-aveam cultură şi nici istorie în cap să-mi dau seama. A fost o presimţire. Am un respect enorm faţă de Gorbaciov, el ne-a creat toate libertăţile.

Cu câţi bani v-a prins decembrie '89?

Aveam. Aveam carnete de CEC, bani puşi bine, aveam. Fumam Carpaţi la vedere şi Kent pe ascuns, să nu dau de bănuit. Eram şeful unei săli de jocuri electronice. Am lucrat sub egida unei Întreprinderi de Agrement, autorizată, care era băgată pe la marile hoteluri din Bucureşti. Era sală legală. Împreună cu un italian am reuşit să fac această sală de jocuri la Bacău. Eram un caz unic în România. Deci, bani aveam, cheltuiam 5.000 de lei la o masă. N-am avut antipatie faţă de Ceauşescu. Până în '78-'80 s-a trăit bine în România. Dar m-a deranjat că, dacă erai inventiv, nu-ţi dădea voie să fii patron. Şi nu era libertate de filme, să vezi. Totuşi, gândirea marxist-leninistă nu e greşită.

Dacă o duceaţi bine, de ce aţi ieşit la Revoluţie, să-l daţi jos pe Ceauşescu?

Şi eu îmi pun întrebarea asta: dacă eram şeful unei săli de jocuri electronice, făceam o treabă capitalistă într-un stat comunist, atunci de ce? Şi mergea bine sala pe vremea lui Ceauşescu. Aveam cele mai mari încasări pe ţară. Aveam aparate de „Italian poker". Era singura sală unde nu erau măsluite aparatele. Am scos „plombele" care măsluiau jocurile, erau nişte şuruburi băgate care împiedicau mereu apariţia combinaţiei câştigătoare. Eu le-am scos şi toate aparatele mele au fost lăsate la liber. Astea de acum sunt făcute să aducă un profit standard. Am avut un joc pe care îl am şi azi şi îl arăt mereu copiilor mei, să vadă şi ei cum am pornit. Un joc „tic-tac-toe", din alea cu trei portocale, trei pere, trei mere, să vină toate în line. E al treilea joc al lui Al Capone. L-am reparat la fabrica de avioane, l-am recondiţionat şi îl ţin în casă. Am mizat mult pe jocul ăsta fiindcă funcţiona mecanic, dacă se lua lumina, el mergea. Am strâns într-un an 77.000 de lei.

Aţi ieşit din ţară înainte de Revoluţie?

În 1988 am ieşit prima dată din ţară, în RDG, într-o excursie de 10 zile.

Cu fosta Securitate în ce relaţii eraţi?Nu era aşa uşor să pleci din ţară şi să ai o sală de jocuri de noroc, fără să te loveşti de securişti.

Am avut o supraveghere atentă pentru că lucram cu acest partener italian. A apărut un ofiţer de Securitate, care s-a apropiat mai mult de mine. Ulterior am devenit amici. Dar omul era pus să mă supravegheze.

V-au cerut să daţi note, aveţi vreun angajament?

Nu. Au fost momente când Miliţia a încercat. Pentru că în sala de jocuri intrau foarte multe persoane. Am avut relaţii mai mult cu poliţiştii de la Circulaţie, eu fiind un tip care la 18 ani făceam taximetrie privată, ceea ce era ilegal.

V-aţi luat dosarul de la CNSAS să vedeţi ce şi cum?

Nu. Am vrut să-l iau pe al tatălui meu. Tata avea remarci mai dure la adresa sistemului. Când îl înghesuia Securitatea, avea nişte relaţii prin fratele său, care fusese la un moment dat şeful Serviciului contraspionaj, care avea şi el, la rândul lui, nişte relaţii şi îl mai scoteau din ghearele ălora.

"În 1989 aveam 32 de ani. Sunt împlinit, am făcut în 20 de ani cât n-au făcut alţii în 10 vieţi. Dar la suflet sunt întunecat."
Dumitru Sechelariu
fost primar al Bacăului

Ping-pong cu securiştii şi miliţienii

Practic, ce aţi făcut la Revoluţie?

Am intrat în Comitetul Judeţean după fuga lui Ceauşescu, după ce am văzut că a fost eliberată Televiziunea. Am fost printre primii. Nu s-a opus nimeni. Rolul meu important a fost medierea. Aveam o relaţie mai bună cu comandantul Gheorghiţă, inspectorul-şef al Miliţiei. Jucam tenis de masă cu el, eu îi mai aduceam câte o sticluţă de whisky. Îl cunoscusem printr-un ofiţer de Securitate, care cred că îl şi supraveghea pe acest şef de Miliţie. Pe 16 decembrie m-am dus la el la birou. Vorbea la telefon cu postul de la Slănic Moldova. Prinseseră acolo trei camioane cu grâu. Era vorba să-i aresteze pe ăia. În timp ce el discuta la telefon, i-am spus: „Tovarăşul colonel, vă faceţi păcat, ce-i mai arestaţi acum? Şi aşa se vor întâmpla lucruri ciudate în România". Şi nu i-a arestat pe ăia.

Sechelariu nu a cerut certificat de revoluţionar, dar i s-a dat

Înseamnă că eraţi prieteni buni dacă îl sfătuiaţi pe şeful Miliţiei.

Mă bazam pe nişte lucruri pe care le cunoşteam. Am mai avut o discuţie, înainte de Revoluţie, cu maiorul Bunduc - şeful serviciului Economic. Era pe 10 decembrie 1989, pe la nouă seara. Maiorul Bunduc a venit la mine acasă şi am avut o discuţie dură despre sistem. A scos pistolul la mine şi a vrut să mă împuşte. Eu spuneam că va fi o mişcare care va dărâma sistemul.

De unde ştiaţi asta?

Mizam doar pe intuiţie. Şi după asta, Securitatea a început să mă supravegheze foarte atent la domiciliu. Au mai apărut doi ofiţeri de Securitate, unul era cumnatul unui miliţian, îi cunoşteam.

Au fost evenimente deosebite la Bacău, în decembrie 1989?

La Bacău s-a tras un singur glonţ, din greşeală. Prim-secretar era unul bătrân, Tănase îl chema. N-au fost durităţi, omul a înţeles şi a plecat. Eu am luptat pe două fronturi. Am ieşit pe balconul Comitetului Judeţean şi am spus că nu poate să existe un stat democrat fără Poliţie. „Haideţi să colaborăm ca să putem păstra ce am câştigat", am spus. Deja ţiganii începuseră să vandalizeze şi să fure. Apoi am fost acasă la Gheorghiţă, comandantul Miliţiei. Era speriat tare. I-am spus: „Domnule comandant, haideţi să colaborăm". A înţeles, a zis „OK". După care am dezarmat Securitatea băcăuană. Aici, şeful Securităţii era un colonel, Iulian Baidac. Un tip foarte dur, mi-era teamă de el. În schimb, cunoşteam un ofiţer de Securitate, cu care am fost la o nuntă la Baia Mare. M-a luat pe post de şofer. Atunci, în 22 decembrie, am convenit cu securiştii ca la fiecare patru persoane să le las câte un pistol. Restul armelor au fost sigilate. Trebuie să ai mare curaj să faci ce am făcut eu. Mă bazam pe faptul că eu cunoşteam anumite lucruri. După Revoluţie am zis că rolul meu e în afaceri, nu la conducere. Am avut un certificat de revoluţionar, dar nu l-am folosit niciodată.

Cine a câştigat meciul după Revoluţie: Securitatea sau linia a doua a Partidului Comunist?

Securitatea a câştigat. Să vă spun ceva: a venit acum vreo trei-patru ani, la mine acasă, un tip cu multe facultăţi şi mi-a explicat cum e cu sistemul pe care „n-o să-l învingi dumneata niciodată, domnule Sechelariu". Nu înţelegeam. Mi-a dat temă de meditaţie câteva nopţi. Zice: „Avem o luptă electorală: niciuna din tabere nu poate câştiga - decide Securitatea. Statul trebuie să funcţioneze, statul se bazează pe Securitatea lui, în cazul nostru - SRI. Nu se înţeleg partidele politice. Cineva trebuie să facă ceva. Şi face SRI un scenariu, că trebuie să câştige cineva, altfel apare anarhia, războiul civil. Cineva trebuie să stabilească regulile. Pe asta se se bazează independenţa statului român. Asta e baza, ăsta e statul". M-am gândit şi mi-am dat seama că mare dreptate are.

„Ce e aia sărac şi cinstit? Trebuie să fim bogaţi şi cinstiţi!"

Cum v-aţi îmbogăţit după Revoluţie?

Am fost printre primii români care au dat filme video la Teatrul Bacovia. Dădeam şase filme pe zi. Revoluţia m-a prins cu trei televizoare color, două aparate video şi peste 300 de casete cu filme. Cu asta am plecat la drum şi am câştigat foarte mulţi bani. Veneau oamenii, îi ţineam la film, apoi intrau la sala de jocuri care a continuat şi după Revoluţie. N-am avut weekend liber, nici concediu. Am muncit enorm. În 1992 aveam 17 săli private de jocuri. Românii au avut dintotdeauna o chemare fantastică pentru jocurile de noroc. În acel an am candidat la Primăria Bacău. Cineva mi-a spus: „Dacă veţi renunţa la sălile de jocuri, veţi avea o şansă la funcţia de primar, altfel - nu". După câteva luni am vândut această afacere, care pentru mine a fost însă o rampă de lansare.

Dumitru Sechelariu (dreapta), alături de Gigi Becali  Foto: Mediafax

Şi totuşi n-aţi câştigat Primăria în 1992...

Am câştigat-o în schimb în 1996, ca independent. În '92  trebuia să mai învăţ gramatica limbii române. Şi după '96 am făcut un efort mare să mă pot integra în clasa intelectualilor. Niciodată n-am fost intelectual şi nu voi fi.

V-a ajutat intrarea în fotbal?

În fotbal am intrat prin Hrebenciuc. Am ajutat şi eu echipa prin '90 la un meci cu Farul, de a făcut un 2-2, şi a rămas în Divizia Naţională, apoi în '91, tot aşa, am ajutat şi eu la Târgu-Mureş, de am făcut un 1-1, nu mai intru în amănunte. Şi în '92 am preluat echipa. Fotbalul mi-a adus multe voturi.

Aţi cam ieşit din viaţa publică. Vă mai întoarceţi?

Sunt pe locul doi în sondaje, cred că m-ar vota lumea. Dar nu mă gândesc să revin. În ultimii ani nu prea am ieşit prin oraş. Au trecut şapte ani de când m-am retras. În 2005  am fost arestat 42 de zile. Chestie pur politică. Eu pot să justific ultima piatră din proprietatea mea. DNA acţionează la comandă. Am pierdut dreptul pentru care am luptat la Revoluţie: democraţia. Acum ai dreptul să mănânci căcat. Şi unul ca Mircea Badea îşi permite, că n-are ce să piardă. Dar eu, dacă spun mai multe, primesc câte una în căpăţână. Pierd afaceri, bani. Acum nu mai am bani, am proprietăţi, nici nu ştiu cât mai valorează. Sunt un deţinut politic în propria-mi curte. Sunt convins, în intimitatea mea, că, după ce mor, şi duşmanii mei or să mă respecte.

Aţi fost coleg de şcoală cu Traian Băsescu?

Am fost şi amic cu Băsescu cândva, am fost colegi de şcoală, am stat în acelaşi cartier - Gării. Eu sunt observator şi nimic altceva, şi mi-e greu să acuz politica lui Băsescu şi a lui Boc faţă de Opoziţie. Drepta­tea e undeva la mijloc.

Cine e personajul negativ al ultimilor 20 de ani?

Unul dintre oamenii care au făcut foarte mult rău a fost Iliescu. Dacă se retrăgea în '92, îl respectam toată viaţa noastră. Nu poate fi acuzat pentru ce a crezut, dar poate fi acuzat pentru sintagma „sărac şi cinstit". Am avut nişte dispute mari de tot cu el în 2003, când era preşedinte. M-am răcorit şi i-am spus: „Ce e aia «sărac şi cinstit»? Trebuie să fim bogaţi şi cinstiţi!". Dar uitaţi-vă cu cine pleca el în vizite oficiale în străinătate, să vedeţi.

Şi personajul pozitiv?

Aveţi un exemplu, Dan Puric. Pe el în văd ca pe un model. Transmite ceva. Nu vă înţeleg pe voi tinerii de ce nu vă apropiaţi de el, de marele nostru actor. Voi sunteţi vinovaţi pentru că nu-l susţineţi. De ce nu umpleţi sălile unde vorbeşte? Aş vrea să am onoarea să-l invit la masă, la noi, aici. Mă, ţara asta e a voastră, mă! Voi trăiţi în ea. Eu nu mai fac parte din ţara asta. Aş pleca oricând din ea, dar sunt obosit şi bolnav, nu vorbesc limbi străine, trăiesc doar pentru copii. În rest, mi-e greaţă.

„Urăsc copiii de bani gata"

Sechelariu este de apreciat măcar pentru faptul că şi-a educat cele trei fete şi băiatul să evite lumea deşănţată a copiilor de bani gata. Şi-a îndreptat copiii spre sport: fetele spre tenis, iar băiatul, Doruleţ Sechelariu, spre automobilism. Pentru Doru încearcă să găsească o sponsorizare prin Dan Alexandrescu, în Emiratele Arabe, de la nişte şeici. „Le-am spus că în sport pot fi invidiaţi, dar niciodată detestaţi. Urăsc copiii de bani gata. Eu, ca om, îi urăsc pe cei care au bani. Se dau mari, fiţe, nu ştiu ce să mănânce. Dacă ai bani, fă ceva frumos cu ei! Mult ştiu că n-o să mai trăiesc. Am convingerile mele. Am patru copii. Investesc în ei. Îmi pare rău că ei nu au cunoscut şi viaţa grea. Mi-aş fi dorit ca Doru să fi lucrat în salopetă, fetele să fi vândut ziare. Ei nu au văzut şi partea cealaltă a vieţii. Şi tare mi-e frică pentru ei".

Şi totuşi, Dumitru Sechelariu a trăit extravagant. În 1990 avea un BMW 525, pe care l-a schimbat în 1992 cu primul Volvo 940 din România. În 2000 voia să ajungă în Liga Campionilor la fotbal, dar cum la masa bogaţilor se poate ajunge doar cu Mercedes, şi-a luat un 600 Sel, pe care îl păstrează şi azi, ca pe o amintire a vremurilor bune. „Acuma, da, avem legislaţie bună, te ustură curul când plăteşti impozitul la Jeep sau la Mercedes. Aşa trebuia să fie din 1990. Dacă merg cu un Mercedes pe stradă, înseamnă că vreau să fiu respectat, că plătesc impozit mare pentru el. Tu, cu Dacia, te dai oleacă mai la o parte, că trec eu, care plătesc impozit mare". Aici e filosofia. 

„Trage Porumboiu de mine"

Sechelariu este un cinefil, iubeşte cinematografia românească. „Mi-a plăcut «Eu când vreau să fluier, fluier». Cam dur, dar foarte mişto". Susţine că un regizor de la Piatra Neamţ a făcut un scenariu numit „Dragoste şi destin, povestea vieţii lui Dumitru Sechelariu". „Am avut o viaţă intensă. S-au făcut şi scenarii de televiziune despre viaţa mea, dar eu am oprit filmul. Se numea «Dragoste şi destin», povestea vieţii mele, un film artistic de cinci ore! Numai despre mine, un self-made-man! Filmul pleca din copilărie. Acum, băiatul lui Porumboiu, Corneliu, insistă şi el, şi insistă şi tac'su să facă un film despre viaţa mea. Dar, sincer să fiu, nu am starea sufletească pentru aşa ceva".

Află pe forbes.ro la ce sumă a fost evaluat Sechelariu în Top 500 Miliardari