Drumul noului Papa

Lumea catolica si-a ales pastorul, iar Biserica nu mai e orfana. Acestea sunt, in esenta, primele cuvinte rostite, sub imperiul emotiei si al sperantei, la cateva minute dupa ce s-a facut auzit

Lumea catolica si-a ales pastorul, iar Biserica nu mai e orfana. Acestea sunt, in esenta, primele cuvinte rostite, sub imperiul emotiei si al sperantei, la cateva minute dupa ce s-a facut auzit faimosul anunt "Habemus Papam". Numele celui ales, cu o surprinzatoare rapiditate, n-a fost intampinat cu entuziasm debordant. Ba, dimpotriva, a starnit, in egala masura, si consternare, si ingrijorare. Desi a intrat favorit in "cursa" pentru Sfantul Scaun, cardinalul german Joseph Ratzinger e un prelat controversat chiar si in randul catolicilor. Nu intamplator, el s-a ales cu porecla de Rottweilerul lui Dumnezeu, fiind considerat prea conservator si lipsit de flexibilitate in abordarea spinoaselor probleme cu care se confrunta Biserica. Or, aceasta linie dura pe care a cultivat-o ar putea provoca mai degraba o reactie de respingere decat o revigorare a interesului oamenilor pentru religie, intr-o societate din ce in ce mai libera de constrangeri si... principii. O lume insa mai toleranta si care priveste ingaduitoare apropierea intre Biserici. Ioan Paul al II-lea reusise, cu multe eforturi sustinute mai ales de BOR, sa sparga gheata intre cele doua Biserici, ortodoxa si catolica. Nici Ioan Paul al II-lea n-a privit cu ochi buni "deviationismul" doctrinar, s-a impotrivit divorturilor si avorturilor s.a.m.d. Dar Marele Papa, cum e numit cardinalul Wojtyla, n-a adoptat pozitii fundamentalist rigide. El a incercat, cu rabdare si intelepciune, sa obtina castig de cauza, constient ca orice abordare in forta raneste sensibilitati si starneste reactii potrivnice. Or, trecutul, si nu ne referim la pacatele de tinerete ale lui Joseph Ratzinger, ci la conservatorismul religios de care a dat dovada in postura de cardinal, naste temeri privind viitorul acestui dialog. Desigur, e prematur sa cantam prohodul apropierii intre Biserici. Sa dam deocamdata crezare angajamentelor lui Benedict al XVI-lea, rostite in prima sa omilie, ca sef al catolicilor, de a nu precupeti nici un efort spre "a reconstitui unitatea deplina si vizibila a tuturor crestinilor". Mesaj care raspunde si sperantelor formulate de Patriarhia Romana in salutul adresat, ieri, noului Papa. Depinde insa si de metodele pe care le va folosi acesta pentru a-si atinge scopul. In Romania persista inca sensibilitati si neintelegeri in relatia BOR cu greco-catolicii. Defunctul Papa a stiut sa abordeze cu bagare de seama si aceasta problema delicata, incercand s-o aplaneze, fara sa pagubeasca sau sa jigneasca vreo parte sau alta. Cardinalul Ratzinger este german de origine, si nu de oriunde, ci taman din Bavaria, locul de unde au pornit cele mai recente si vehemente critici la adresa Romaniei. Exista riscul ca, ajuns Suveran Pontif, sa abordeze de pe alte pozitii neintelegerile dintre romanii ortodocsi si cei greco-catolici. Seful Vaticanului si unii lideri politici germani, mai ales cei din zona crestin-democratiei care nu agreeaza aderarea Romaniei la UE, ar putea sa se intalneasca pe un teren comun. Iar casus belli sa fie reactualizarea plangerilor legate de retrocedarea bisericilor greco-catolice, a terenurilor, cladirilor si altor bunuri. Reluate la Bruxelles, de oficiali europeni, in termeni care ne sunt de-acum cunoscuti, sustinute de un Vatican a carui influenta politica e inca puternica si al carui sef e german, admonestarile privind ritmul lent al retrocedarilor ne-ar cadea cat se poate de prost in aceasta perioada. Aderarea Romaniei la UE nu e batuta in cuie. Exista riscul ca, pe masura ce trece timpul, in randul opiniei publice si, pe cale de consecinta, al liderilor politici din unele tari membre UE, sa castige teren curentul potrivnic extinderii. Din motive economice, de ordin politic intern si, nu neaparat, dintr-un sentiment antiromanesc. Pe acest fond, orice interventie negativa privind Romania, pana la momentul 1 ianuarie 2007, se poate dovedi costisitoare. Nu bagam, desigur, mana in foc ca asa vor sta lucrurile, dar, daca temerile noastre se vor dovedi reale, va trebui, dupa toate actiunile de lobby si desfasurarile diplomatice din ultima vreme, s-o luam de la capat si cu Vaticanul, lasand orgoliile deoparte.