VIDEO Staffan de Mistura, şeful ONU în Afganistan:"Se apropie sfârşitul războiului, dar este cel mai critic moment"

Staffan de Mistura, Reprezentant Special al Secretarului General ONU în Afganistan, mulţumeşte României şi vorbeşte despre munca într-unul dintre cele mai periculoase locuri din lume.

În 2010, Secretarul General ONU, Ban Ki-moon, l-a numit Reprezentant Special în Afganistan, devenind totodată şi şef al Misiunii ONU pentru Asistenţă în Afganistan, UNAMA. Începând din 1971, Staffan de Mistura a lucrat în Sudan, Ciad, Rwanda, Ethiopia, Afganistan, Liban, Irak şi în ţările din Balcani.

A fost „prins" în 18 războaie. Acum, lucrează în Afganistan. Filaret Moţco, diplomatul român ucis în Afganistan într-un atac sângeros asupra unui sediu ONU, făcea parte din echipa sa. Venit în România pentru a participa, ca prieten al Casei Regale, la aniversarea Regelui Mihai, şi pentru a mulţumi autorităţilor române pentru participarea din Afganistan, Staffan de Mistura s-a oprit şi în redacţia ziarului „Adevărul" acordând un interviu pentru seria „Liderii".

Ovidiu Nahoi: Misiunea dumneavoastră în Afganistan este una foarte dificilă. Ca reprezentant al ONU, sunteţi la mijloc între trupele NATO şi autorităţile afgane. Cum trataţi cu ambele părţi?

Staffan de Mistura: Aşa este, ONU este întotdeauna la mijloc. Trupele militare NATO se concentrează pe partea de securitate. Şi din acest motiv am venit în România, să îmi arăt respectul pentru cei 1.148 de soldaţi români care sunt foarte respectaţi în Afganistan. Vedeţi, oricine poate fi soldat, dar într-un război ca acesta din Afganistan, unde eşti în contact cu oamenii, este foarte important să fii uman, iar românii au asta în sânge, în personalitatea lor. Asta am observat la ei. Dar 59 de soldaţi români au fost răniţi şi 19, din păcate, omorâţi. De asemenea, 7 colegi de-ai mei au fost ucişi, iar printre ei şi un român.  Revenind la întrebarea dumneavoastră, diferenţa dintre ce facem noi şi ce face NATO este că noi ne ocupăm de domeniile soft, dar foarte tensionate, cum ar fi alegerile sau facilitarea discuţiilor dintre guvernul afgan şi talibani. Trebuie găsită o soluţie politică, iar noi lucrăm la asta. Apoi, ne ocupăm de celelalte lucruri pe care ONU le face: vaccinări, şcolarizare. Şase milioane de copii afgani merg acum la şcoală şi 38% din femei, faţă de 1% sau chiar deloc, cum se întâmpla până acum.

Ion M. Ioniţă: Primim aproape zilnic ştiri din Afganistan, dar cu greu ne putem face o imagine de ansamblu asupra vieţii de acolo. Cum aţi descrie dumneavoastră situaţia actuală?

Este dificil. Sunt nori şi ceva lumină. Tranziţia a început. Tranziţie înseamnă trans­ferul responsabilităţii de la comunitatea străină la guvernul afgan, asta e ceea ce îşi doresc afganii. Sunt oameni foarte, foarte mândri, au dovedit-o de-a lungul istoriei. Îşi vor ţara înapoi, dar desigur nu se pot întoarce la situaţia din timpul talibanilor, înseamnă că am pierdut vieţi, sânge şi bani degeaba. De aceea, lucrăm la o tranziţie către ceva diferit, iar talibanii, dacă doresc, pot face parte din acest proiect, dar pentru asta, trebuie să recunoască Constituţia. Această Constituţie poate fi schimbată, dar într-un mod democratic. Statutul femeilor şi drepturile omului nu se pot întoarce la forma la care erau. Am fost în Afganistan în urmă cu 22 de ani şi nu era nicio femeie pe stradă, nicio femeie în şcoli, deşi ele reprezentau 51% din populaţie. Astăzi, sunt 69 de femei în Parlamentul afgan, ceea ce înseamnă 25%, nici măcar în Europa nu sunt atât de multe. Şi sunt femei puternice. Cu 22 de ani în urmă nu exista niciun fel de comunicare, televiziune, nimic. Iar acum sunt 11 milioane de telefoane, cel puţin 18 posturi de televiziune şi radio, mult mai multe drumuri, afaceri şi multe schimbări economice.

De ce sfârşitul războiului este momentul critic?

I.M.I.: Ne-aţi vorbit despre lucrurile bune care au loc în Afganistan. Dar  care este cealaltă faţă a medaliei?

Corupţia, fără îndoială. Am văzut asta în Kabul şi în multe alte locuri, de aceea afganii trebuie să-şi ia viitorul în propriile mâini, ştiind că banii se vor duce după ce trupele militare vor pleca şi că singura soluţie de a nu pierde bani este să reducă corupţia. A doua problemă este că nu am ajuns încă la sfârşitul războiului, după 40 de ani. Dar sunt discuţii şi nu există nicio soluţie militară, chiar şi talibanii o ştiu, deşi nu o vor admite niciodată, o ştiu. Şi NATO o ştie.  Deci avem nori şi nişte lumină, dar este o perioadă dificilă pentru că sfârşitul unui război este cea mai dificilă şi periculoasă parte.

De multe ori, vesta antiglonţ face parte din vestimentaţia diplomatului, spune Staffan de Mistura

I.M.I.: De ce?

Pentru că toată lumea se poziţionează în cea mai bună postură de negociere. Din neferice,  am văzut asta. Sunt de 42 de ani la ONU, am trăit 18 războaie. De fiecare dată când ne apropiam de sfârşitul unui război, atunci aveau loc cele mai multe atacuri, poziţionări şi cele mai multe victime. Iar asta este foarte trist.

"S-au schimbat multe pentru afgani: merg la restaurant, în magazine, străzile sunt pline.''

O.N.: Trupele trebuie să părăsească Afganistanul până la sfârşitul anului 2014. Poate fi Afganistanul o societate paşnică, până în 2014?

 În primul rând, va fi o perioadă dificilă. Aceste perioade de tranziţie, aşa cum am spus, sunt foarte periculoase pentru că au loc încercări de a arăta cine este cel mai puternic şi, de asemenea, au loc încercări de a strica tranziţia. Să ne întoarcem în timp, un moment. Să ne uităm unul în ochii celuilalt şi să recunoaştem: comunitatea internaţională, inclusiv România, inclusiv eu, inclusiv ONU, ne-am implicat în Afganistan pentru că suntem toţi newyorkezi, de la momentul 9/11. Toţi am simţit că ceea ce s-a întâmplat în New York ne afectează pe toţi şi era o problemă de solidaritate să luptăm împreună împotriva terorismului. Dar, ideea nu a fost să transformăm Afganistanul în Elveţia. Nu o putem face, va dura sute de ani şi probabil ei nu vor să devină  Elveţia, cu tot respectul pentru această ţară frumoasă şi paşnică. Deci, în 2014, Afganistanul va fi o ţară imperfectă, cu o democraţie care va fi un mix între alegeri şi abordarea tradiţională, cu ceva corupţie şi câteva imperfecţiuni, dar şi cu câteva soluţii afgane. Soluţiile afgane nu vor fi să scape de problema femeilor şi drepturile omului. Iar talibanii nu vor mai avea suficientă influenţă pentru a fi tentaţi să preia din nou puterea.

I.M.I.: Sunteţi implicat în discuţiile cu liderii talibanilor moderaţi ?

Da.

I.M.I.: Credeţi că vor accepta să respecte drepturile femeilor şi ale cetăţenilor?

Când ai un dialog, foloseşti cuvinte şi fapte. De aceea, voi fi moderat în a vă răspunde, până nu văd faptele. Ce vă pot spune este că mulţi
dintre talibani recunosc faptul că au făcut o greşeală atunci când au exclus femeile şi le-au tratat aşa cum au făcut-o. Ele reprezintă 51% din populaţie şi multe dintre ele sunt devotate şi implicate în ceea ce priveşte viitorul ţării. Fiecare ţară vede că femeile sunt din ce în ce mai importante pentru economie, pentru funcţionarea ţării. Deci, talibanii cu care am vorbit spun că au învăţat o lecţie. Acum spun că femeile trebuie să meargă la şcoală. Dar trebuie să testăm spusele lor, vorbele sunt ceva, faptele altceva.

"Soldaţi români care sunt foarte respectaţi în Afganistan. Acolo este foarte important să fii uman, iar românii au asta în sânge.''

"Mulţi dintre talibani recunosc faptul că au făcut o greşeală atunci când au exclus femeile şi le-au tratat aşa cum au făcut-o.''

„Aici, diplomaţia nu este un cocktail-party"

I.M.I.:  Aţi vorbit despre calităţile românilor din Afganistan. Aţi spus că ai capacitatea de a dialoga cu localnicii. Ce înseamnă asta, practic?

Am 12 ofiţeri de securitate din România, mă protejează zi şi noapte, pentru că jobul nostru este foarte periculos. După cum ştiţi, am pierdut un prieten în Irak, şi ne expunem în toată ţara. Dacă ONU este discretă şi stă într-un buncăr, prezenţa sa nu mai are rost, trebuie să fim activi. Cei 12 ofiţeri, nu numai că sunt ofiţeri de primă mână, foarte bine antrenaţi, dar au şi o latură umană, o psihologie prin care simt felul în care ar trebui să se poarte. Un ofiţer de securitate al ONU nu poate fi un Rambo. Trebuie să se comporte aproape ca un diplomat, dar să aibă muşchii unui agent de securitate, astfel încât, atunci când merg la o întâlnire, oamenii să nu se simtă ameninţaţi, ci doar să gândească: „Nu te juca, acest domn din România este un tip foarte dur". Eu cred că ofiţerii români sunt într-adevăr remarcabili, de aceea, şi predecesorul meu, şi eu am venit în România să mulţumim.

O.N.: Locuiţi în Afganistan de doi ani.

Da, dar este a treia oară când merg acolo.

O.N.: Ce înseamnă viaţă normală în Kabul?

Nu există viaţă normală, deşi s-au schimbat multe pentru afgani: merg la restaurant, în magazine, străzile sunt pline, iar asta nu se întâmpla în vremea talibanilor. Dar, pentru mine, viaţa normală înseamnă că am 1.000 de colegi în toată ţara, în 27 de locuri, şi putem vorbi cu autorităţile locale afgane. Este ca şi în România, Bucureştiul este ceva, provincia este altceva. Ne coordonăm atât cu NATO, cât şi cu Uniunea Europeană, cu fiecare ţară şi, mai presus de toate, cu autorităţile afgane, pentru a evita orice confuzie şi pentru a merge cu toţii în direcţia care trebuie. Ceea ce nu este uşor. Dorm foarte puţin, mă trezesc foarte devreme, fac exerciţii, pentru că trebuie să mă menţin puternic, să am energie. Uneori purtăm veste antiglonţ, care sunt foarte grele. Nu există teatru, muzică sau cinema. Doar lupte şi gândire.

I.M.I.:  Aveam o imagine foarte diferită despre cariera în diplomaţie.

Nu, nu este un cocktail-party.

Carte de vizită

- Staffan de Mistura s-a născut în 1947 la Stockholm într-o familie mixtă suedezo-italiană. Are cetăţenia ambelor state.
- Absolvent al Universităţii din Roma, în ştiinţe politice şi economice, a început o lungă carieră diplomatică pentru ONU ca membru World Food Programme în Cipru şi apoi în Sudan.
- A condus programe de ajutoare alimentare şi salvare în Ethiopia şi în Rwanda.
- În 1973, a organizat în Chad prima operaţiune paraşutată a ONU în scopuri umanitare.
- A lucrat 14 ani în cadrul FAO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.
- Între 1989-1991 îndeplineşte prima sa misiune în Afganistan.
- Ocupă diferite posturi în UNICEF.
- Adjunct al Reprezentantului Special în Irak al Secretarului General ONU.  Amai fost Reprezentant Special în Sudul Libanului.
- A lucrat în Bosnia, Croaţia, Kosovo, Albania.