Creditarea, din ce în ce mai permisivă cu limitele de vârstă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Împrumuturile pot fi rambursate băncilor de pe piaţa autohtonă chiar şi până la 80 de ani Nevoia de creditare a populaţiei pare să nu mai ţină cont de vârstă. Fie că este tânăr

Împrumuturile pot fi rambursate băncilor de pe piaţa autohtonă chiar şi până la 80 de ani

Nevoia de creditare a populaţiei pare să nu mai ţină cont de vârstă. Fie că este tânăr sau bătrân, românul apelează tot mai mult la finanţările bancare. În acest scop, instituţiile de credit şi-au lărgit orizonturile în ceea ce priveşte limitele de vârstă pentru împrumut, înglobând o clientelă mai numeroasă.

Românii au început, în ultimii ani, să înţeleagă tot mai bine şi chiar să aplice cu vehemenţă sintagma "să muşcăm astăzi din pâinea zilei de mâine". Mai exact, românii nu s-au sfiit să apeleze la finanţările oferite de bănci pentru a-şi satisface o nevoie personală sau vreo idee de investiţie.

S-ar putea spune că s-a dezvoltat chiar, în rândul populaţiei, o cultură a "vieţii pe credit". Astfel, nevoi de finanţare se resimt atât în rândul tinerilor, al celor de vârsta a doua, dar şi în rândul pensionarilor. Băncile au venit în întâmpinarea clienţilor şi au extins vârstele minime şi maxime de creditare a acestora cât de mult a fost posibil.

Împrumutul, rambursat şi la vârsta senectuţii

După o centralizare a limitelor de vârstă acceptate de bănci la acordarea creditelor, se poate observa că, în majoritatea cazurilor, de la vârsta majoratului şi până la 65 de ani, data ultimei rate, populaţia poate apela la împrumuturile oferite de bănci.

Totuşi, există unele bănci la al căror ghişeu bancar sunt bine primiţi şi cei care planifică să contracteze un împrumut până la 70 sau chiar 80 de ani. De exemplu, CEC Bank (fosta Casa de Economii şi Consemnaţiuni) oferă toate tipurile de finanţări chiar şi celor care vor împlini 80 de ani la data ultimei rate. Limita superioară de vârstă peste media pieţei este justificată de reprezentanţii instituţiei de credit şi prin creşterea speranţei de viaţă la naştere în ultimii ani (71,9 ani, în prezent).

"Speranţa de viaţă la naştere în România a crescut în ultimii ani şi ne-am gândit de ce nu am putea acorda şansa de a contracta împrumuturi şi celor cu o vârstă mai înaintată", ne-a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank. Totuşi, banca manifestă un grad de prudenţialitate mai ridicat atunci când este vorba de creditarea unor astfel de categorii de populaţie şi solicită garanţii mai mari. "În plus, avem grijă ca atunci când acordăm credite acestei categorii de clienţii să solicităm garanţii mai solide. Niciodată nu vom solicita doar cuponul de pensie", ne-a declarat Gheţea.

Banca Carpatica, Credit Europe Bank, Bank Leumi şi OTP Bank sunt alte câteva bănci care oferă finanţări clienţilor până la o vârstă înaintată, respectiv 70 de ani. În ceea ce priveşte limita inferioară de vârsta pentru a fi eligibil contractării unui împrumut, aceasta este 18 ani, potrivit Dreptului Civil din România.

Majoratul dă startul la credit

Majoritatea băncilor acceptă ca debitori clienţi încă de la vârsta majoratului, însă odată cu acest criteriu este luat în calcul şi cel al bonităţii, adică al capacităţii de rambursare. Practic, de la împlinirea vârstei de 18 ani, bariera în calea unui împrumut bancar o mai constituie doar capacitatea clientului de a-şi dovedi eligibilitatea din punct financiar. Cu toate acestea, unele instituţii de credit în piaţa românească au adoptat o atitudine mai prudentă în ceea ce priveşte finanţarea tinerilor.

Astfel, unele bănci au situat ştacheta creditării, în funcţie de etate, la 20, 21 sau chiar 24 de ani. Alpha Bank şi Egnatia Bank sunt, de exemplu, două dintre băncile care nu acordă împrumuturi tinerilor cu vârsta sub 21 de ani, indiferent de oricare alt criteriu. Banca Românească pare însă şi mai restrictivă cu tinerii aspiranţi la credite. Aceasta oferă împrumuturi de nevoi personale doar celor care au împlinit 24 de ani.

Limite similare pentru toate tipurile de finanţări

Fie că este vorba despre împrumuturi de nevoi personale, fie că sunt credite pentru locuinţe, majoritatatea băncilor aplică aceleaşi limite de vârstă pentru ambele tipuri de finanţări. Totuşi, Banca Românească şi Emporiki Bank menţin vârsta minimă de creditare mai ridicată în cazul împrumuturilor de consum faţă de cele pentru locuinţe.

Pe de altă parte, Banca Românească mai impune o diferenţiere de vârstă şi în funcţie de moneda în care se contractează împrumutul. Astfel, pentru a putea contracta un împr umut în valută, împrumutatul nu poate avea mai mult de 65 de ani la data la care se va plăti ultima rată. Pentru creditele în moneda naţională însă, această limită urcă la 70 de ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite