Căldărarii din Vidra n-au abandonat cortul şi căruţa

Satul Sinteşti este aproape de Capitală, totuşi foarte, foarte departe de civilizaţia contemporană. Un Ev Mediu perpetuat în secolul cunoaşterii . "Adevărul" continuă campania "Ţiganii,

Satul Sinteşti este aproape de Capitală, totuşi foarte, foarte departe de civilizaţia contemporană. Un Ev Mediu perpetuat în secolul cunoaşterii .

"Adevărul" continuă campania "Ţiganii, o problemă europeană", radiografiind astăzi neamul căldărilor din jurul Bucureştilor. Îi găsim la nici 30 kilometri de Capitală, în comuna ilfoveană Vidra. Îşi văd liniştiţi de treburile şi tradiţiile lor, spunând că nu au probleme cu românii şi nici nu se simt marginalizaţi de aceştia.

Mai mult, ţiganii de aici spun că nu ar pleca niciodată din ţară, pentru că ei nu acceptă să îşi părăsească familiile. Iar despre cei care comit infracţiuni în alte ţări au o părere "foarte proastă" şi cred că "trebuie să răspundă pentru greşelile lor".

pentru iarnă. Acum au timp şi de gospodărie. De altfel, noi i-am găsit reparând ceva la acoperiş. Tot acum îşi repară căruţele şi îşi mai confecţionează haine. Copiii nomazilor nu merg la şcoală, "pentru că după ce trece iarna ar trebui să rămână singuri acasă", iar ţiganii nu îşi lasă odraslele de izbelişte.

Oameni de afaceri

Peste drum de casa lui Stan Mihai locuieşte o altă familie de ţigani, dar aceştia sunt mai înstăriţi. Au şi magazin "cu sucuri, dulciuri, cafea şi tot ce mai trebuie". Patronii sunt doi tineri, Alex Cristinel şi Ionel. Îmbrăcaţi modern, "ca la oraş", cei doi sunt consideraţi un fel de oameni de afaceri în sat. Şi numele lor de familie este tot "Mihai", iar Laura ne povesteşte care este de fapt istoria acestui nume.

"Mai de mult trăia aici un bulibaşă pe care îl chema Mihai, iar celalţi rromi au fost denumiţi ca fiind <> şi de aici a rămas numele acesta". De altfel, familia celor doi fraţi Alex şi Ionel este una dintre cele "cu putere de decizie în comunitate", respectată de ceilalţi.

Alex are şapte clase, iar Ionel nu a fost la şcoală, în schimb "la numărat bani şi făcut afaceri" se descurcă foarte bine amândoi. "E bine că au un magazin aici. Ne cumpărăm şi noi ce ne trebuie. De multe ori ne dau pe datorie, până avem bani", au spus mulţumiţi clienţii celor doi. "Ghidul" nostru ne-a spus că cei doi fac afaceri cinstit şi îşi plătesc impozitele la timp.

Şofer român la firmă de ţigani

Pe o altă uliţă, "Strada Troiţei", un fel de drum principal al satului, dăm peste o altă familie, de ţigani bogaţi. Nu au vrut să se lase fotografiaţi şi nici să îşi dezvăluie numele, dar ne-au spus că ei au câteva centre de colectare a fierului vechi, în "oraşele din zonă", şi, mai mult, unul dintre şoferii lor, pe care îl plătesc cu 15 milioane de lei vechi, este român.

"Nu facem poze, că nu vrem să ne lăudăm şi nici să zică alţii că cine ştie ce facem. Noi cumpărăm fierul vechi şi îl vindem mai departe. Nu este nimic nou în asta. Am făcut bani. Ne-am luat două maşini străine şi avem şi maşini româneşti. Unul dintre şoferii noştri este român. Este plecat în cursă cu fiul meu. Chiar ne înţelegem bine. Şi el, şi noi suntem corecţi. Afacerile sunt afaceri, nu contează că nu suntem de aceeaşi etnie", a spus "capul" familiei.

Tradiţiile s-au contopit cu cele româneşti

În timp, tradiţiile ţigăneşti au început să se stingă şi la Sinteşti-Vidra. Femeile încă umbă cu fuste largi, cozi împletite, broboade înflorite şi salbe de aur la gât. Cele care îşi permit. Ele stau acasă, cresc copiii, fac mâncare, spală rufe şi au grijă să nu cumva să treacă, din greşeală, prin faţa bărbatului. Bărbaţii nu mai respectă portul, dar ei au trebuit să se "adapteze" societăţii moderne, deoarece trebuie să asigure traiul familiei. Altfel au aceleaşi tradiţii şi sărbători ca şi românii.

Rădăcinile trecutului, ancorate în prezent

Una dintre lucrările de referinţă de după 1990 despre ţiganii din România este cea scoasă în 2004 de organizaţia "Salvaţi Copiii". Sub titlul "Tradiţii ale rromilor din spaţiul românesc", lucrarea radiografiază cele mai importante neamuri ţigăneşti: tradiţii, mod de viaţă etc.

Mai mult, autorii lucrării fac parte din neamurile prezentate, aceştia neputând fi acuzaţi de necunoştinţă de cauză. Neamul căldărarilor, din care vom spicui în cele ce urmează, este prezentat de Camelia Stănescu, noi nefăcând altceva decât să le asezonăm cu propria noastră documentare, de la o regiune la alta.

Şatra

Rromii căldărari sunt răspândiţi în zona Olteniei în judeţele: Vâlcea, Dolj, Olt, Gorj şi Mehedinţi, dar şi în zona Ardealului, cu precădere în Sibiu şi Alba Iulia. Ei se ocupă cu confecţionarea cazanelor din cupru pentru făcut ţuică şi confecţionarea căldărilor din tablă pentru făcut săpun. Tot ei spoiesc aceste căldări şi cazane cu cositor. Din tablă sau aluminiu confecţionează, de asemenea, făraşe pe care le vând prin pieţe sau târguri. Aflăm, astfel, despre căldărari, că, în şatră, un loc aparte îl are familia.

Cu cât o familie este mai numeroasă, cu atât ea este mai respectată. Aşa cum am văzut şi la Sinteşti, capul familiei este bărbatul. El este acela care aduce banii în casă. Femeia trebuie să aibă grijă de copii, să-i spele, să le gătească, să-i educe şi să-i înveţe şi limba romani. Ea îşi învaţă fetele să coasă, să spele, să gătească, să-şi coasă fustele şi şorţurile şi să ghicească. Toate acestea trebuie învăţate de foarte devreme, deoarece fetele se "mărită" de la 12-13 ani.

După casă, după port

Înainte, cortul şi căruţa erau totul pentru rrom. La Sinteşti încă nu au fost abandonate, chiar dacă bogaţii, în locul cortului, şi-au făcut case mari, cu multe camere şi intens colorate. Unii rromi şi-au făcut pe acoperişurile caselor nişte turnuleţe, acestea pentru a-i aminti lui Dumnezeu să nu uite acea familie şi s-o binecuvânteze. În ceea ce priveşte portul căldărarilor, acesta este foarte colorat, predominând culorile roşu, verde şi galben.

Fustele căldărăreselor sunt frumos încreţite, cu panglici multicolore, cu bănuţi şi nasturi cusuţi pe poalele fustelor şi şorţurilor. Pe vremuri, bărbaţii aveau pantaloni largi, confecţionaţi din catifea verde sau neagră, pe care erau cusute, în lateral, panglici colorate. Aveau veste făcute tot din catifea sau velur, cu nasturi coloraţi şi bănuţi de argint, iar cămaşa era viu colorată şi cu mâneci largi. La Sinteşti, doar femeile au păstrat portul popular, bărbaţii abordând stilul "jeans".

Rromii bulgari, respinşi de bulgari

În ţara vecină Bulgaria, minoritatea rromă numără circa 380.000 de persoane, ceea ce reprezintă un procent de 4% din populaţie. Deşi proporţia este însemnată, relaţiile dintre localnici şi ţigani nu sunt nici pe departe amicale.

Chiar şi un Raport din 2006 al Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI) a specificat că Bulgaria (ca şi Slovacia, de altfel) nu depune decât minime eforturi pentru integrarea rromilor. Un argument în acest sens îl constituie faptul că aceştia preferă să-şi spună "turci" ori "vlahi", sperând că, prin această "convertire", îşi îmbunătăţesc statutul social umilitor care li se atribuie.

Problema ţiganilor le-a dat bătaie de cap şi autorităţilor comuniste, când au fost căutate diverse soluţii pentru rezolvarea acesteia. După cum s-a văzut ulterior, niciuna nu pare să fi funcţionat. La vremea respectivă, s-a încercat în primul rând o asimilare culturală "în rândul marii naţiuni bulgare", după cum sunau "directivele" comuniste.

Au fost emise multe decrete în acest sens, cea mai mare parte de inspiraţie sovietică, prin care ţiganilor li se impunea deopotrivă renunţarea la nomadism şi la sedentarism. Cuvântul "ţigan" a fost interzis, fiind considerat ofensator, iar rromii au fost invitaţi să denunţe persoanele care îl foloseau. Totodată, mulţi dintre ei au fost constrânşi să-şi schimbe numele, impunându-li-se unele cu rezonanţe turceşti.

Existau, la vremea respectivă, cartiere locuite în exclusivitate de ţigani, dar şi unele "mixte", numite "sandviş". Cu toate aceste "măsuri", relaţiile dintre bulgari şi ţigani au continuat să rămână tensionate.

Între autorităţi şi naţionalişti

Organizaţiile de apărare a drepturilor omului au acuzat deseori poliţia bulgară de agresiuni comise asupra rromilor, fiind criticate incursiunile violente făcute în "Faculteta", cartier al ţiganilor din Sofia. Iar situaţia s-a complicat după apariţia "Uniunii Naţionale Bulgare", formată din naţionalişti ce şi-au propus ca principală misiune apărarea populaţiei în faţa furturilor şi agresiunilor comise de rromi.

În ciuda acestor relaţii tensionate, în vara acestui an, la Sofia s-a desfăşurat o conferinţă internaţională referitoare la modul în care este pusă în practică iniţiativa "Deceniul de includere a rromilor", lansată în 2005.

La reuniune au participat reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi ai Open Society Institute, al miliardarului american George Soros. "Conferinţa de la Sofia demonstrează, odată în plus, că minoritatea rromă constituie încă o problemă nerezolvată a Europei", a ţinut să precizeze cu acea ocazie Shigeo Katsu, vicepreşedintele Băncii Mondiale. (Adina Şuteu)

Soluţia este participarea la educaţie

Rromii căldărari reprezintă unul dintre cele mai tradiţionale neamuri de rromi din România din punct de vedere al păstrării valorilor şi normelor culturii tradiţionale rrome. Meseria tradiţională a rromilor căldărari este prelucrarea aramei, meserie care în zilele noastre nu mai poate fi desfăşurată din cauza evoluţiei industriale. Dacă ne raportăm la comunitatea rromilor din Sinteşti, aceasta poate fi împarţită într-un mod sumar în bogaţi şi săraci.

O parte a rromilor căldărari din Sinteşti sunt înstăriţi şi au un mod de viaţă îmbelşugat, iar un alt segment (important) este extrem de sărac. La fel ca la populaţia majoritară, căldărarii bogaţi nu relaţionează foarte bine cu căldărarii săraci.

Menţionez că o parte din normele/obiceiurile tradiţionale sunt păstrate în cazul rromilor căldărari din Sinteşti cum ar fi: puritatea fetei la căsătorie, existenţa bulibaşei, respectul faţă de bătrâni şi copii (în special faţă de băieţi). Dacă mă raportez la educaţie, mai degrabă la participarea copiilor căldărari la educaţie, rezultatele în majoritatea comunităţilor nu sunt foarte bune din mai multe motive, pe care le vom dezvolta pe parcurs.

Copiii rromilor din Sinteşti participă la învăţământ (primar şi gimnazial), dar şi aici există nuanţe: băieţii au început să participe la cursuri până la clasa a VIII-a, însă fetele, conform Inspectorului pentru rromi din jud. Ilfov, renunţă după terminarea clasei a VI-a, pe motiv că părinţii le logodesc (un fel de promisiune la rromii căldărari), urmând să fie măritate în jurul vârstei de 15-16 ani.

După părerea mea, soluţia în privinţa rromilor, în general, şi a rromilor căldărari, în special, este participarea la educaţie. Dar şi înainte, şi după revoluţie, rromii tradiţionali (căldărarii) nu au beneficiat de o integrare şcolară sau mai bine zis de o incluziune şcolară.

Deşi nu este căldărar, ci vătraş, Mihai Neacşu este un fin cunoscător al acestui neam, coordonând numeroase proiecte sociale în rândul rromilor din Sinteşti.

Apelul rromilor către Băsescu

Mai multe organizaţii ale rromilor, printre care Amare Romentza, Romani Criss, şi Alianţa Civică a Romilor din România, au lansat ieri un apel către preşedintele Băsescu. Acestea consideră ca eronată declaraţia preşedintelui conform căreia "trebuie să avem puterea să recunoaştem că cele mai mari probleme le fac cetăţenii români de etnie rromă" şi semnalează faptul că "întreaga campanie antirromi din ultimele zile s-a dovedit a fi un bun prilej de manifestare a urii interetnice într-o societate de tranziţie care încă mai are de lucrat asupra problemelor sistemice grave".