Să construim un viitor 5G sigur - editorial al Ambasadorului SUA, Adrian Zuckerman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Huawei reprezintă o cale greşită pentru dezvoltarea 5G. Contrar marketingului şi a percepţiei publice generale distorsionate, 5G nu este sinonim cu companiile chineze.

Companiile americane, europene şi sud-coreene conduc calea dezvoltării 5G pe pieţele din întreaga lume. Tehnologia 5G oferă oportunităţi, dar, aflată în mâini greşite, ameninţă securitatea naţională. După cum a spus Secretarul de Stat, Mike Pompeo, competiţia cu China pune în discuţie libertăţile fundamentale pe care fiecare dintre noi le preţuieşte.

O reţea 5G nu este doar o reţea pentru comunicaţii – ea reprezintă o infrastructură esenţială pentru economia secolului XXI. La fel cum o reţea de drumuri şi autostrăzi ajută indivizii şi mărfurile să se deplaseze şi ajută la deblocarea potenţialului economic, viitoarele reţele 5G vor fi autostrăzi şi rute ale economiei digitale.  Trebuie să ne asigurăm că folosim companii care continuă să dezvolte tehnologii 5G de încredere, cum sunt Ericsson, Nokia, Samsung şi Qualcomm.  Aceste companii reprezintă o soluţie la ameninţarea provocată de firmele de tehnologie care au legături cu Partidul Comunist Chinez. 

Huawei, spre deosebire de aceste companii de încredere, a fost pusă sub acuzare, săptămâna trecută, de Departamentul de Justiţie al SUA pentru fraude şi complot pentru a fura secrete comerciale.  În cadrul schemei pe care a folosit-o de zeci de ani, Huawei a plătit bonusuri angajaţilor care au furat informaţii confidenţiale de la concurenţii din Statele Unite.

Spre deosebire de companiile occidentale, firmele de tehnologie din China trebuie să împărtăşească informaţiile şi tehnologia cu autorităţile militare sau de spionaj chineze. Companiile chineze şi clienţii lor nu sunt niciodată cu adevărat scutite de supravegherea Partidului Comunist Chinez. Pentru a menţine reţelele noastre sigure şi pentru a ne păstra valorile democratice nu putem avea încredere în aceste firme.

În august 2019, Statele Unite şi România au semnat un memorandum de înţelegere prin care s-au pus de acord asupra ameninţărilor pe care le reprezintă furnizorii de tehnologie 5G care nu sunt de încredere. Dar nu numai Statele Unite au aceste îngrijorări: în 29 ianuarie, Uniunea Europeană a cerut statelor membre să excludă din sectoarele critice ale reţelelor 5G furnizorii ce prezintă un risc ridicat.

Prezenţa companiilor chineze în reţelele 5G periclitează securitatea acestora. Singura modalitate de a proteja securitatea 5G este să o construim cu companii în care putem avea încredere. Includerea echipamentelor chineze în orice parte a unei reţele 5G creează riscuri inacceptabile pentru securitatea naţională, pentru infrastructura critică, confidenţialitatea şi drepturile omului. Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu aliaţii noştri NATO pentru a construi un viitor digital puternic, sigur şi prosper, care să susţină şi să ne apere valorile şi modul de viaţă.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite