Pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

IBM finalizeaza achizitia Rational Software IBM a anuntat finalizarea achizitiei in valoare de 2,1 miliarde de dolari a Rational Software Corp. Achizitia, anuntata in 6 decembrie 2002, a fost

IBM finalizeaza achizitia Rational Software IBM a anuntat finalizarea achizitiei in valoare de 2,1 miliarde de dolari a Rational Software Corp. Achizitia, anuntata in 6 decembrie 2002, a fost incheiata. Rational furnizeaza utilitare deschise, bazate pe standardele industriei, cele mai bune practici si servicii pentru dezvoltarea aplicatiilor de afaceri si crearea produselor software si sistemelor, inclusiv software incorporat pentru echipamente precum telefoanele mobile si sistemele medicale. "Rational este un element important al initiativei noastre "e-business on demand", a mentionat Steve Mills, IBM senior vicepresident si group executive, IBM Software Group. Platforma de dezvoltare software deschisa, completa a Rational poate imbunatati viteza, calitatea si predictibilitatea proiectelor software. Este o completare perfecta a familiei de produse software IBM existente - WebSphere, DB2, Lotus si Tivoli". Mike Devlin, care a fost anterior Director General Executiv (CEO) al Rational, este director general al noii divizii si ii raporteaza lui Steve Mills. Actionarii Rational au aprobat achizitia in data de 22 ianuarie 2003, iar procesul de aprobare derulat de autoritatile de reglementare guvernamentale a fost finalizat. Rational, cu clienti in 89 de tari si peste 3400 de angajati, estimeaza ca peste 600.000 de dezvoltatori folosesc instrumentele sale software. Rational va fi integrata in IBM ca fiind al cincilea "brand" al IBM Software Group - cu o cifra de afaceri de 13 miliarde de dolari in 2002. SOFISTIK - 25% reducere Compania germana SOFiSTiK acorda membrilor Asociatiei Inginerilor Constructori Proiectanti de Structuri reduceri de pana la 25%, la achizitionarea programelor SofiCAD, folosite pentru calculul static si dinamic al structurilor. Aceasta reducere substantiala, ce are ca scop sprijinirea birourilor de arhitectura si companiilor de constructii de mici dimensiuni, se aplica preturilor preferentiale de pe piata romaneasca - de peste 5 ori mai mici decat cele din Germania. Decizia companiei germane survine acordului de colaborare semnat de AICPS cu Autodesk, care prevede reduceri de pana la 25 % aplicate preturilor programelor de proiectare asistata. Aplicatiile dezvoltate de SOFiSTiK sunt folosite pentru analiza structurala, modelare digitala a terenului, proiectare si consolidare a drumurilor, podurilor si tunelelor. Ele au la baza metoda elementului finit si permit definirea interactiva a structurilor in mediul AutoCAD. Vizualizarea si editarea tridimensionala a modelelor digitale este inlesnita de optiunile rapide de copiere, translatie, rotire, oglindire, scalare si modificare. Cu ajutorul programelor SOFiSTiK au fost proiectate Targul Expozitional din Hanovra, Aeroportul din Munchen, Turnul Portmouth din Anglia, Stadionul Gottlieb-Daimler din Stuttgart, principala autostrada din Taiwan si podurile din Calcutta si Hong Kong. Seminar HP despre solutii guvernamentale Compania Hewlett Packard a organizat o masa-rotunda ca parte a unei serii de seminarii dedicate solutiilor guvernamentale, prin care se urmareste continuarea strategiei pe termen lung a companiei de informare la scara larga asupra beneficiilor societatii informationale. In cadul initiativei eEurope 2005, care se refera la conectivitate, accesibilitate si servicii, tarile Europei au identificat ca domenii-cheie pentru investitii crearea de documente securizate, servicii vamale si sisteme financiare de inalta tehnologie, sisteme online pentru sanatate, solutii pentru agricultura, precum si o puternica infrastructura IT in administratia publica. HP, un partener angajat si de incredere al institutiilor guvernamentale, a prezentat portofoliul de solutii al companiei, ce vine in intampinarea necesitatilor prezente ale institutiilor guvernamentale, pentru a impartasi din experienta proiectelor implementate cu succes si pentru a prezenta modele de finantare inovatoare nascute din parteneriatul public privat. Compania HP a invitat la acest eveniment experti de cel mai inalt nivel: Rudi Richter, Director Government and Public Affairs, HP Eastern Central Europe, Middle East, Africa; Kevin Scott, Director - Gouvernment Practice, Consutling & Integration, HP Eastern Central Europe, Middle East, Africa; Lenka Kamenicka, Regional Director, HP Business Research & Development, External Financing, HP Eastern Central Europe, Middle East, Africa. La eveniment au fost prezenti ministri, secretar de stat si experti IT din institutiile administratiei de stat. Specialistii HP au prezezentat pentru prima data modelul infrastructurii de solutii dedicate institutiilor guvernamentale ca premisa pentru construirea unei societati informationale in Romania. Oracle, cea mai preferata solutie pentru portaluri Portalurile pentru intreprindere devin o realitate tot mai prezenta pe pietele dezvoltate, constata noul studiu realizat de Jupiter Research. Peste 80% din companiile intervievate au deja sau vor sa implementeze in urmatorul an un portal pentru angajati. Studiul "Enterprise Portals: Selecting a Vendor," realizat de compania Darien, ce apartine de grupul Jupiter Media, a vizat preocuparile companiilor din SUA legate de realizarea de portaluri software. Conform studiului, portalurile de intreprindere pentru angajati sunt cele mai atractive proiecte de acest gen pentru companiile americane, peste 64% dintre respondenti afirmand ca au deja un astfel de portal. Pe urmatoarele locuri in ordinea preferintelor se numara portalurile pentru clienti (49% din raspunsuri) si cele pentru retelele de parteneri (29%) si furnizori (25%). Analiza efectuata asupra celor mai preferati furnizori de solutii pentru portal releva ca Oracle se gaseste pe prima pozitie, cumuland 26% din preferinte. "Preferintele pentru Oracle sunt legate probabil de posibilitatile de integrare," opineaza David Schatsky, analist din New York, care a coordonat elaborarea acestui studiu. "Oracle ofera softul pentru realizarea de portaluri ca parte integranta a tehnologiilor din serverul de aplicatii."

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite