Câte startup-uri din România cunoşti? Romanian Startups le adună la un loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Goia, blogger adevarul.ro şi consultant pentru mai multe firme din domeniul tech, a fondat romanianstartups.com, un site unde doreşte să strângă la un loc toate afacerile de succes din România sau în care sunt implicaţi românii. În ultimii ani au apărut o sumedenie de startup-uri, iar Romanian Startups le reuneşte pe toate. Povestea lui Mircea, de la mină la fondatorul acestui site, a trecut prin diverse locuri.

De la electrician în mină la programator web

Mircea Goia este originar din oraşul Lupeni (Hunedoara), dar a ajuns în Statele Unite ale Americii în 2005, după ce a câştigat Loteria Vizelor. A stat un an şomer pe Coasta de Est, dar apoi a reuşit să se angajeze pe Coasta de Vest la o companie de vânzări, lucrând ca analist de baze de date şi programator.

A ajuns în acest domeniu cumva din întâmplare. A lucrat ca electrician la mină, dar nefiind niciun viitor în domeniu, a încercat să se reorienteze. A fost disponibilizat şi a început să înveţe să lucreze pe computer, pătrunzând mai adânc în mediul online, „care abia începuse să prindă cheag în România”, după cum spune chiar Mircea.

„M-am apucat de web development disecând pagini existente şi făcând reverse engineering la ele. Practic, am învăţat chestiile de bază, HTML, Java, CSS, uitându-mă în codul paginilor şi încercând să replichez local ceea ce era acolo“, spune Mircea Goia. Prima comandă? După ce a fost disponibilizat s-a angajat la fabrica de ţigări, iar în paralel programa. „Am construit un website simplu pentru fabrica de cărămizi „Unirea” din Târgu-Jiu, comandă adusă prin intermediul unui manager de la fabrica de ţigări. Am încasat 500.000 de lei pentru website, ceea ce la vremea aceea nu era rău, dat fiind că salariul meu era de 750.000 de lei”, povesteşte Mircea. Dar adevărata sa revoluţie a fost construirea de al zero a unui site de comerţ electronic, care mai funcţionează şi astăzi. Buchgourmet.com este un site de comerţ electronic din Germania. „Atunci am învăţat să construiesc site-uri dinamice, care au în spate baze de date dinamice. M-am ocupat şi de marketing online şi SEO, reuşind să cresc vânzările la trei ani de la lansare la 60.000 de euro pe lună în 2005”, povesteşte Mircea.

Trei proiecte indie

Astăzi lucrează la Pearson Education, cea mai mare firmă ce furnizează materiale educaţionale din lume, cu o filială în oraşul său, Phoenix, Arizona. Aici este inginer de backend şi conţinut, deservind produsele online ale Pearson. Dar nu numai aceasta este activitatea sa, el ocupându-se de mai multe proiecte. Momentan, Mircea este implicat direct în trei reţele.

Primul este cinely.com, o platformă pentru oamenii din industria filmului. Fondatorul este un american din Los Angeles, iar Mircea este advisor şi s-a ocupat de marketing. Practic, este un marketplace pentru creatorii de video pentru a-şi găsi oameni. Site-ul abia a ieşit din stadiul de beta.

Apoi, Mircea este CTO la usedcarnetwork.com, împreună cu un prieten american şi lucrează cu doi provideri mari care le oferă datele colectate de la majoritatea dealerilor americani. Practic, în momentul când site-ul va fi finalizat, se vor găsi aproape 200.000 de maşini uzate, de la 10.000 de dealeri. Cine va avea nevoie de o maşină la mâna a doua, intră pe site şi o poate căuta.

Proiectul cel mai drag al lui Mircea Goia este însă Romanianstartups.com, care încearcă să adune la un loc toate proiectele antreprenoriale de succes din zona IT din România sau construite de români în străinătate. „Încerc să reunesc într-un singur loc tehnologia românească care are ca obiect de activitate internetul. Acum un an a luat fiinţă un grup pe Facebook cu acelaşi nume, grup adus la viaţă de tânărul întreprinzător David Nagy. Am făcut parte din grup din prima zi şi în urma discuţiilor şi a experienţei de la „The Next Web” am luat iniţiativa de a construi site-ul. A durat mai mult de jumătate de an, dar acum site-ul este pregătit”, spune Mircea.

De ce a fost nevoie de RomanianStartups.com?

Mircea consideră că era nevoie de acest site pentru că nu există o bază de date corectă cu startup-urile româneşti. „Acum patru ani scriam pentru „The Next Web” şi totdeauna aveam probleme în a găsi firme şi evenimente despre care să scriu. Trebuia să folosesc Google şi pierdeam destul de mult timp. Un loc central unde s-ar putea găsi toate aceste informaţii ar fi fost de folos”, spune Mircea. „În acelaşi timp, am dorit să fie în engleză pentru ca şi străinii să vadă ce se întâmplă la noi în ţară în acest domeniu şi poate să reprezinte şi un model pentru alte ţări”, completează Goia.

Prin intermediul RomanianStartups.com, cei care vor fi interesaţi de firmele din România le vor putea vedea pe domenii, vor avea acces la statistici generale, dar le vor putea şi contacta. În plus, site-ul are şi o secţiune de evenimente din domeniu, care devin din ce în ce mai frecvente în România.

Pentru Mircea, site-ul ar trebui să devină o variantă românească a Angel.co, platforma americană de facto când vine vorba de listarea startup-urilor, investitorilor şi a evenimentelor. De asemenea, el ar vedea şi posibilitatea creării unei reţele globale de site-uri pentru fiecare ţară sau regiune, softul putându-se licenţia către terţi. În plus, Mircea vrea să adauge în viitor şi firmele româneşti de IT din vechime, cum ar fi Bitdefender, Microsoft România, Siveco sau okazii.ro.

Cele mai interesante startup-uri „româneşti“

Mircea a strâns până acum 92 de startup-uri, un incubator, 17 evenimente şi 192 de fondatori, pe care i-a contactat personal. Dar fondatorul romanianstartups.com are şi preferinţe, printre cele mai bune startup-uri româneşti sau cu fondatori români.

Anymeeting e un startup care, „chiar dacă nu e localizat în România mi se pare interesant mai ales pentru că e o alternativă gratis la alte servicii de web conferencing care sunt pe bani. L-am încercat şi mi-a plăcut cum a funcţionat”, spune Mircea. El completează că „Knotch e un alt startup care nu e localizat în România şi în care îţi poţi exprima opiniile despre orice într-un mod colorat. Nu mă refer la limbaj, ci la faptul că îţi arăţi suportul prin culorile calde şi nemulţumirea prin albastru”, consideră Mircea Goia. El mai menţionează „docTrackr, care ajută la urmărirea documentelor distribuite cu alţii şi distrugerea lor de la distanţă şi Crestatech, o firmă care încearcă să facă accesibile pe laptop toate canalele TV din toate standardele printr-o singură interfaţă programabilă”.

Alte startup-uri pe care le-a menţionat Mircea Goia sunt Branient (advertising video), Glazeon (donaţii prin cumpărături), Freshome (arhitectură), NextSteve (startup educaţional, care organizează Coder Dojo împreună cu MavenHut), Appscend (platformă de dezvoltare de aplicaţii), Gameleon (platformă de creare de jocuri), Monitor BackLinks (monitorizează link-uri şi alertează dacă acel link dispare).

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite