Apple, condamnată la o amendă-record în Rusia sub acuzaţia de „abuz de poziţie dominantă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apple a fost sancţionată în urma unei plângeri depuse de Kaspersky FOTO Arhivă
Apple a fost sancţionată în urma unei plângeri depuse de Kaspersky FOTO Arhivă

Gigantul american Apple a primit o amendă-record de peste 12 milioane de dolari în Rusia sub acuzaţia de „abuz de poziţie dominantă”.

Un anunţ în acest sens a fost făcut marţi de Agenţia Antimonopol a Federaţiei Ruse (FAS).

„FAS a impus Apple o amendă de 12 milioane de dolari pentru abuz de poziţie dominantă în distribuirea de aplicaţii mobile pe sistemul de operare iOS”, a anunţat FAS într-un comunicat de presă preluat de AFP.

Amenda a fost aplicată în urma unei plângeri depuse în 2019 de compania de securitate cibernetică Kaspersky. Grupul rus a acuzat Apple că a interzis accesul la o aplicaţie a sa de control parental într-un moment în care gigantul american urma să lanseze o aplicaţie similară.

Potrivit FAS, Apple are o „putere discreţionară nelimitată, care poate duce la o restricţionare a concurenţei”.

„Cu tot respectul, dar nu suntem de acord cu decizia FAS şi o vom contesta”, a reacţionat Apple într-un comunicat transmis AFP.

„Suntem mândri că am ajutat sute de mii de dezvoltatori în Rusia, inclusiv Kaspersky, să ajungă la peste un miliard de clienţi în 175 de ţări prin App Store”, subliniază Apple.

„Am lucrat cu Kaspersky pentru a aduce aplicaţia lor în conformitate cu regulile implementate pentru a proteja copiii. Acum au 13 aplicaţii în App Store şi am procesat sute de actualizări pentru acestea”, se apără gigantul american.

Autorităţile ruse şi-au intensificat în ultimii ani ofensiva împotriva internetului, dublată de o luptă împotriva marilor giganţi informatici străini, notează AFP.

Săptămâna trecuta, FAS a deschis o anchetă împotriva Google şi a platformei sale video YouTube, de asemenea pentru „abuz de poziţie dominantă”.

O lege intrată în vigoare la 1 aprilie obligă preinstalarea de software-uri sau aplicaţii ruse pe toate smartphone-urile, tabletele, computerele şi alte gadgeturi conectate vândute în Rusia.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite