Facebook lucrează la un smartwatch

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Facebook foto news.ro
Facebook foto news.ro

Cel mai nou proiect în materie de hardware al Facebook este un ceas inteligent, care i-ar putea conferi acces direct la datele de sănătate şi fitness ale utilizatorilor.

Surse anonime din cadrul Facebook, citate de The Information, susţin că gigantul american lucrează în prezent la un smartwatch, care ar putea fi scos pe piaţă chiar anul viitor.

Smartwatch-ul Facebook va avea un set similar de facilităţi cu produsele actuale, urmând să ofere funcţii de sănătate şi fitness. Acesta va dispune de facilităţi de comunicare video, urmând să poată realiza chat-uri video cu dispozitivele din seriile Portal şi Oculus.

La baza viitorului smartwatch va sta un sistem de operare bazat pe Android, care este open-source şi poate fi modificat de oricine. Însă, nu se ştie dacă acest sistem de operare va fi Wear OS, al celor de la Google, sau o altă variantă.

Facebook nu are un sistem de operare propriu, însă sursele citate susţin că gigantul american lucrează la unul. Astfel, există şi varianta ca Facebook să folosească un sistem de operare propriu, bazat pe versiunea open-source de Android.

Un smartwatch marca Facebook nu ar trebui să reprezinte o mare surpriză, Compania americană nu este la primul produs hardware, având peste 6.000 de angajaţi care lucrează la diverse proiecte de acest gen.

În 2019, Facebook a cumpărat CTRL-Labs, un startup care dezvolta interfeţe wireless prin care dispozitivele erau controlate prin transpunerea în comenzi a semnalelor electrice emise de creier. O astfel de tehnologie ar putea înlocui interfeţele fizice de control şi ar putea da naştere unor noi tipuri de dispozitive.

Citeşte şi:

De ce scandalul Facebook - WhatsApp e tardiv şi aproape inutil. Ce variante ai?

Tesla va înfiinţa o fabrică de automobile electrice în sudul Indiei

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite