GALERIE FOTO Interes slab pentru Ziua Drapelului la Zalău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar câţiva zălăuani au asistat marţi, 26 iunie, la ceremonialul militar şi religios organizat în centrul oraşului pentru marcarea Zilei Drapelului Naţional.

Numărul zălăuanilor care au venit astăzi în centrul oraşului pentru a asista la ceremonialul de înălţare pe catarg a Tricolorului şi la defilarea gărzilor militare a fost unul extrem de mic. Publicul a fost depăşit, de departe, din punct de vedere numeric, de şefii instituţiilor deconcentrate şi celelalte oficialităţi locale prezente la evenimentul organizat de Instituţia Prefectului. De altfel, în cuvântul său, prefectul Filonaş Chiş a subliniat lipsa unei educaţii patriotice sau măcar în spiritul valorilor naţionale: "Deşi încă nu se pune suficient accentul pe promovarea unei educaţii în concordanţă cu valorile naţionale, este important să nu ne negăm condiţia şi să nu copiem modele care de multe ori nu ne reprezintă. Avem datoria să le transmitem copiilor noştri sentimentul mândriei de a fi român. Pentru mine personal, această zi este un prilej să reafirm cu tărie că sunt mândru să fiu român. Sunt convins pe deplin că şi dumneavoastră, participanţi la această manifestare, împărtăşiţi aceleaşi sentimente şi convingeri", a spus el.

image

CLICK PE GALERIE PENTRU A VEDEA IMAGINILE

Ceremonialul religios şi cel militar de înălţare a drapelului, ce au avut loc în deschiderea festivităţii, au fost urmate de defilarea gărzilor de onoare, în acordurile Fanfarei "Promenada".

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite