ALEGERI PARLAMENTARE 2012 Sălaj: E oficial: Bode şi Vegh ajung în Parlament după redistribuire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Bode a fost ministru al Economiei în Cabinetul MRU FOTO Olimpia Man
Lucian Bode a fost ministru al Economiei în Cabinetul MRU FOTO Olimpia Man

Redistribuirea naţională a voturilor obţinute de partidele politice a stabilit numele câştigătorilor mandatelor din cele două colegii rămase fără parlamentar până înaintea acestei etape.

Reprezentanţii Biroului Electoral de Cricumscripţie Judeţeană ne-au confirmat în această seară ceea ce anunţau mai devreme surse din mediul politic: în urma redistribuirii la nivel naţional a voturilor, Lucian Bode, candidatul ARD în Colegiul nr.1 Şimleu Silvaniei la Camera Deputaţilor, s-a ales cu un nou mandat, iar Vegh Alexandru, candidatul UDMR în Colegiul Şimleu - Cehu Silvaniei va petrece şi el următorii patru ani în Parlament, dar în camera superioară, Senatul.


Cel puţin în cazul deputatului Lucian Bode, se pare că rezultatul redistribuirii a fost incert până în ultimul moment, acesta prinzând ultimul mandat dat la redistribuire ARD-ului.

Reamintim şi ceilalţi parlamentari care vor reprezenta Sălajul în legislativ în umătorii patru ani, toţi fiind deputaţi sau senatori în exerciţiu: la Camera Deputaţilor - Seres Denes, în Colegiul 2 Cehu Silvaniei, Iuliu Nosa, în Colegiul 3 Jibou şi Mirel Taloş, în Colegiul 4 Zalău; iar la Senat - Gheorghe Pop, în Colegiul senatorial nr.2 Jibou Zalău.

De altfel, cu excepţia lui Vegh Alexandru, care este singurul "new entry" din Sălaj în Parlament, toţi ceilalţi cinci parlamentari aleşi duminică au fost în legislativ şi în ultimii patru ani.
 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite