Prefectul de Mehedinţi, nemulţumit de unii primari
0Prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, este nemulţumit de implicarea unor primari în ceea ce priveşte situaţia deblocării unor drumuri comunale. Primăriile vizate sunt Tâmna, Prunişor, Poroina Mare şi Dumbrava. Nicolae Drăghiea nu exclude ca în unele cazuri să treacă şi la sancţiuni.
Marea nemulţumire a prefectului este legată de modul cum au acţionat primarii în ceea ce priveşte deblocarea drumurilor comunale pe timpul când Mehedinţiul s-a aflat sub Cod portocaliu şi galben de ninsoare şi viscol.
„Există o anumită nemulţumire faţă de deblocarea în condiţii rapide a drumurilor comunale unde stăm rău. Încercăm astăzi să luăm fiecare comună, să o analizăm, să mergem la faţa locului cu echipe specializate şi să luăm măsurile corespunzătoare. Este vorba de Tâmna, Prunişor, Poroina Mare, zonele care sunt puţin mai retrase. Dumbrava, o comună unde şi drumul judeţean a fost greu practicabil, nemaivorbind de drumurile comunale. Au fost intervenţii ale salvării, unde nu s-a putut intra, la Malovăţ de exemplu. La Ilovăţ am avut intervenţii sanitare care au necesitat forţe sporite”, a declarat prefectul Nicolae Drăghiea.
În opinia sa, primarii au dat dovadă de neglijenţă dacă ne gândim că aveau utilajele necesare să intervină corespunzător. „Neimplicarea primarilor, viceprimarilor şi consiliilor locale în această problemă. Majoritatea primăriilor au utilaje necesare, au avut motorină, dar este neglijenţă, pur şi simplu”, a mai spus prefectul Drăghiea. De altfel, în timpul unui control efectuat la mai multe primării din judeţ, Nicolae Drăghiea a descoperit mai multe nereguli. Personalul de serviciu pe timpul nopţii nu era instruit pe probleme de situaţii de urgenţe, astfel că habar n-aveau cum să acţioneze pe timpul Codului de ninsoare şi viscol.
De asemenea, zilele acestea s-a circulat greu în Mehedinţi şi pe de Dealurile Stârmina şi Colibaşi.
Citiţi şi: