Cum s-a aplicat reforma agrară din 1921. Ţăranii au intrat pe mâna cămătarilor şi a băncilor, care i-au exploatat fără milă
0
Reforma agrară din 1921 a dat o lovitură mortală marilor latifundiari, ţăranii devenind stăpâni pe pământurile lor şi eliberându-se de toate poverile impuse de moşieri. Legiferarea a avut urmări benefice pentru ţărănime, contribuind la dezvoltarea generală a ţării, dar a şi îndatorat-o peste măsură.
Reforma agrară din 1921 era de mult o necesitate naţională şi socială. Prima reformă agrară din 1864, opera lui Cuza şi Kogălniceanu, nu reuşise să satisfacă setea de pământ a ţăranilor şi nici nu-i împroprietărise pe toţi.
Această stare de fapt s-a perpetuat până la cea de-a doua reformă, căci toate legiuirile ulterioare anului 1864, cu caracter agrar, nu au schimbat nimic din esenţa raporturilor dintre ţărani şi muncitorii agricoli, pe de o parte, şi marii proprietari funciari, pe de altă parte. În opinia istoricului Nicolae Fuiorea, aşa se explică desele mişcări ţărăneşti din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, care culminează, în pragul secolului al XX-lea cu marea răscoală a ţăranilor din 1907.
Legile din 1921 prevăd principiile de avut în vedere la expropiere, organele de aplicarea exproprierii, operaţiile de expropriere, contestaţii, cadastrare, mod de exploatare până la distribuirea pământului la ţărani.
Cum s-a aplicat legea în sudul Mehedinţiului?
În zona de sud a judeţului Mehedinţi, în zona Dârvari, existau circa 9.000 de hectare arabile, stăpânite în devălmăşie de cele 90 de familii ale satului. În pragul reformei agrare din 1921, suprafaţa de mai sus era împărţită în două părţi, aproximativ egale, de câte 4.500 de hectare, între Dârvari şi Gemeni. Pe aproape întreaga suprafaţă, vor fi împroprietăriţi locuitorii celor două sate, precum şi parte din satele vecine, Cujmir, Branişte, Pleniţa.
Paralel cu operaţiile comisiei de expropriere, aveau loc şi acelea de împroprietărire. S-au format comitetele locale, s-au întocmit tabele de cei îndreptăţiţi la împroprietărire, s-au primit şi s-au judecat contestaţii, toate aceste operaţii încheindu-se în 1927-1928. Exproprierea s-a desfăşurat în limitele prevăzute de lege, moşiile expropriate fiind reduse la cota limită sau aproape de aceasta. În zona Dârvari, moşierii expropriaţi nu au putut invoca, spre a reduce cota de expropriere, nici măcar pretextul ameliorărilor agricole, împăduriri, aşa cum s-a întâmplat, mai ales în regiunile deluroase, deoarece la Dârvari câmpia era plană şi fertilă.
„În ceea ce priveşte împroprietăririle, putem spune că au fost împroprietăriţi marea majoritate a locuitorilor comunei. În jur de 95 la sută din cei împroprietăriţi au primit loturi între 4-5 ha, ceea ce însemnează că nu avuseseră pământ deloc sau aproape deloc. Nu toţi împroprietăriţii posesau inventar agricol. Această situaţie va avea consecinţe grave asupra rentabilităţii loturilor primite şi, în general, asupra agriculturii şi economiei naţionale. Lipsa de inventar agricol, de seminţe selecţionate, de îngrăşăminte, de îndrumare şi protecţie a noilor lotaşi, ducea în mod fatal, la o rentabilitate scăzută”, precizează Nicolae Fuiorea.
În braţele cămătarilor
Nevoia unora dintre aceşti ţărani de a-şi completa inventarul, a altora de a cumpăra pământ în plus, îi arunca în braţele cămătarilor şi a băncilor care îi exploatau fără milă. A intervenit între timp, mai spune Nicolae Fuiorea, şi scăderea vertiginoasă a preţurilor cerealelor, unul din aspectele crizei economice mondiale care începuse să ameninţe lumea pretutindeni. Parcelarea loturilor diminua şi mai mult rentabilitatea lor, astfel că toate aceste aspecte demonstrau necesitatea unei schimbări esenţiale în situaţia ţăranilor şi agriculturii. Alarma fusese dată la timp de către unii economişti agrari. Pentru a evita şi înăbuşi explozia ce ameninţa s-a intervenit cu legea conversiunii datoriilor agricole diin 1932 şi, mai târziu, în 1937, cu legea pentru organizarea şi încurajarea agriculturii.
Legea apreciată în presa străină
D. Şandru în lucrarea „Reforma agrară din 1921 în România” spunea că „reforma agrară din 1921 a fost „cea mai largă dintre reformele realizate în Europa după primul război mondial”. Blaga Mihoc în „Aspecte ale aplicării Reformei Agrare din 1921” afirma: „De la bun început, legile de reformă agrară din România au fost comentate în mod pozitiv, în presa străină, în special în cea franceză şi americană, care au apreciat spiritul de imparţialitate al legiuitorului. Reproduce din «New York Tribune», printre altele: «După ce şi-a realizat unirea visată de veacuri România procedează la probleme de reconstrucţie şi consolidare, dintre care cea mai importantă este împărţirea pământului (...) Realizarea acestei reforme înseamnă o revoluţie paşnică în viaţa naţiunii române»”.
Cu toată rentabilitatea redusă a loturilor, cu toate dificultăţile şi lipsurile prin care avea să treacă ţărănimea mai târziu, situaţia materială a lotaşilor a început să se schimbe. În câţiva ani de zile după război au dispărut acoperişurile de paie care mai existau ici-colo înainte de împroprietărire. Mulţi ţărani îşi trimiteau copiii la şcoli în oraşe şi o generaţie nouă de intelectuali se ridica din sate. Erau urmările pozitive ale acestei reforme.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
